Întrebări și răspunsuri juridice
Forum - Consultanță notarială
Un forum dedicat celor care au întrebări legate de acte notariale, succesiuni, contracte, procuri sau legalizări. Participă, întreabă, primeşte răspunsuri clare şi profesioniste.
Cauți răspunsuri?
Găsește rapid informația dorită
Se poate face antecontract daca proprietarul are datorii la Ditl?
04.06.2026 13:06
Victoria L
Ai nevoie de o confirmare rapidă?
Trimite-ne un email la contact@notariatstoica.ro sau contactează-ne telefonic la numărul +40 722 222 281 și primești un răspuns rapid cu lista de acte, pașii și taxele aplicabile.
Bună ziua,
Da, se poate pregăti și semna un antecontract chiar dacă proprietarul are datorii la DITL.
Certificatul fiscal nu este necesar, la semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, ci la contractul de vânzare-cumpărare. Pentru vânzarea finală, vânzătorul trebuie să prezinte certificatul fiscal pentru înstrăinare/vânzare (și cumpărătorul trebuie să prezinte certificat fiscal) , iar acestea se eliberează numai dacă obligațiile fiscale sunt achitate la zi.
Totuși, dacă proprietarul știe că are datorii la DITL, este recomandat să le achite din timp, înainte de apropierea datei de vânzare. Plata făcută prea târziu poate produce întârzieri, deoarece procesarea plății și eliberarea certificatului fiscal pot dura, în funcție de primărie și de situația rolului fiscal.
În antecontract se va menționa obligația vânzătorului de a obține certificatul fiscal necesar vânzării până la data contractului final. Astfel, părțile știu de la început ce documente trebuie pregătite înainte de semnarea vânzării.
Pentru București, SPN Stoica S. Eduard & Asociații poate solicita certificatele fiscale ale vânzătorilor și ale cumpărătorilor, dacă rolul fiscal este corect deschis și taxele sunt achitate la zi. Pentru alte localități, procedura se verifică punctual la primăria competentă.
Sperăm că aceste informații vă sunt utile. Pentru o analiză aplicată pe actele dumneavoastră sau pentru programări, vă stăm la dispoziție la adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro.
Informațiile de mai sus au caracter general și nu înlocuiesc analiza dosarului concret. Documentele necesare pot varia în funcție de imobil, primăria competentă, situația fiscală a proprietarului și termenul stabilit pentru contractul final.
O zi frumoasă,
Notariat Stoica S. Eduard & Asociații, Piața Romană, Sector 1, București
Telefon: +40 722 222 281 | E-mail: contact@notariatstoica.ro
Răspunsul tău
Ultima postare: Modificare numar postal casa Postări recente Postări necitite Etichete
Pictograme forum: Forumul nu conține postări necitite Forumul conține postări necitite
Pictograme: Nu s-a răspuns Răspuns Activ Fierbinte Fixat Neaprobat Rezolvat Privat Închis
