Întrebări și răspunsuri juridice

Forum - Consultanță notarială

Un forum dedicat celor care au întrebări legate de acte notariale, succesiuni, contracte, procuri sau legalizări. Participă, întreabă, primeşte răspunsuri clare şi profesioniste.

Sunt în străinătate...
 
Notificări
Șterge toate

Sunt în străinătate. Pot semna un act notarial „la distanță” prin video-call sau online?

Dată publicare

01.11.2025 08:32

Autor subiect

Stoica S. Eduard & Asociații

Categorie

FAQ Express

# ID Topic: 284

Postări: 523
 Stoica S. Eduard & Asociații
Administrator
Inițiatorul subiectului
(@notariat-stoica)
Notar Public București

Conform art 84 din Legea 36/1995 republicată, pe lângă alte cerințe cu caracter obligatoriu, se precizează: la îndeplinierea actului notarial, notarul public va mentiona locul unde s-a îndeplinit actul (sigurele două posibilități‚ fiind: la sediul biroului notarial sau în afara sediului, precizând împrejurarea care justifică deplasarea- și numai în limita competenței teritoriale) precum şi menţiunea faptului prezentării părților în persoană, reprezentate ori asistate.

Potrivit legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 republicată:
Notarul public își desfășoară activitatea la sediul biroului notarial.Pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale, notarul se poate deplasa în afara sediului însă numai în limita circumscripției teritoriale ( în cazul nostru, în Mun. București).

Identificarea/semnarea actelor notariale on-line, nu este posibilă deoarece legea un permite aceste proceduri de semnare și de identificare.

Dacă o parte (cetățean român) nu poate fi prezentă la semnarea actului, are posibilitatea de a împuternici o altă persoană prin procură autentificată de notarul public (pentru cei care se află  în România) sau procură autentificată la Ambasada/Oficiul Consular al României de pe teritoriul statului în care află, urmând ca procura originală să fie prezentată la data semnarii la biroul notarial.

Pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul altui stat, care nu pot fi prezenți la semnarea actului notarial în România, soluția clară, sigură și simplă este de a solicita autentificarea unei procuri în vederea cumpărării, la Consulatul țării de domiciliu. Este esențial și obligatoriu ca procura (PoA) să fie autentificată, nu certificată, legalizată sau supusă altei proceduri, actul va fi apostilat conform Convenției de la Haga (când este cazul), urmând sa fie tradus în România de către un traducator autorizat de Ministerul Justiției, după care notarul public va efectura legalizarea semnăturii traducătorului.

Situație particulară raportată la reglementările statului de reşedinţă sau la acordurile bilaterale încheiate între România și alte state.

Art 18 alin. 4 din legea 36/1995 republicată prevede că “Activităţile notariale prevăzute la alin. (2) Art 18  (printre care și: autentificarea înscrisurilor, cu excepţia actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate şi a actelor privind alegerea, modificarea şi lichidarea regimului matrimonial); care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile şi reglementările statului de reşedinţă sau acordurile bilaterale nu se opun.

Pentru această situație, este necesar să obțineți informația punctuală și aplicabilă, de la Ambasada/Oficiul Consular al României din statul dumneavoastră de reședință

💡 Soluții practice pentru semnarea de la distanță.💡 Practical solutions for remote signing

Deși tehnologia ne permite să comunicăm instantaneu, actul notarial român necesită o verificare a identității și a voinței pe care doar prezența fizică (în fața notarului din România sau a consulului) o poate garanta 100%. Dacă nu vă puteți deplasa, procura (Power of Attorney) este „podul” dumneavoastră juridic.

While technology allows us to communicate instantly, a Romanian notarized deed requires identity and will verification that only physical presence (before a Notary in Romania or a Consul) can 100% guarantee. If you cannot travel, a Power of Attorney (PoA) is your legal bridge.

Pentru cetățenii străini, este vital de reținut că o simplă certificare de semnătură de la un notar local nu este suficientă pentru tranzacții imobiliare. Actul trebuie să fie autentificat și, în majoritatea cazurilor, să poarte Apostila de la Haga sau să fie supralegalizat pentru a fi recunoscut în România.

For foreign citizens, it is vital to remember that a simple signature certification from a local notary is insufficient for real estate transactions. The document must be authenticated (Full Notarial Act) and, in most cases, bear the Hague Apostille or be super-legalized to be recognized in Romania.

🤝 Aveți nevoie de un proiect de procură pentru Consulat sau pentru un notar străin? 🤝 Do you need a draft PoA for a Consulate or a foreign notary?

Redactarea corectă a clauzelor este esențială pentru ca documentul să nu fie respins la momentul tranzacției. Echipa Keystone pregătește mandate de reprezentare bilingve sau specifice cerințelor consulare, asigurându-vă că distanța nu devine un obstacol juridic:

Drafting the clauses correctly is essential so that the document is not rejected at the time of the transaction. The Keystone Division team prepares bilingual representation mandates or documents tailored to consular requirements, ensuring that distance does not become a legal obstacle: 📧 contact@notariatstoica.ro

Titlu SEO
Semnarea actelor din străinătate: Soluții legale și limite
Descriere SEO

Află de ce semnătura online nu este valabilă la notar și cum poți semna acte din străinătate prin procură consulară sau cu Apostila de la Haga. Ghid complet pentru români și străini.


Răspunsul tău

Nume și Prenume

Adresă email

Titlu subiect *

Distribuie:
Solicită o consultanță

1 email/lună. Conținut util, fără spam

Primește ghiduri/actualizări notariale

Abonează-te la newsletter pentru informații clare despre acte notariale, proceduri și noutăți legislative, explicate pe înțelesul tuturor.

Formular de contact

Solicită o consultanță juridică

Trimite-ne informațiile tale și detalii despre solicitarea ta. Îți răspundem rapid cu clarificări, documentele necesare și pașii potriviți pentru situația ta.

Pentru rezolvarea imediată a actului notarial, alegeți modalitatea de colaborare dorită dintre următoarele:

  • PRIN EMAIL: Ne puteți scrie un e-mail pe adresa contact@notariatstoica.ro prin care să solicitați documentul notarial de care aveți nevoie (procură, declarație, contract de vânzare sau altele). Este necesar să menționați în conținutul mesajului numele complet, actul pe care îl solicitați și numărul de telefon. Un consilier juridic va prelua informațiile și te va contacta rapid pentru o programare.
  • LA TELEFON: Ne puteți contacta telefonic, în timpul programului de lucru de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, la numărul +40 722 222 281, iar echipa noastră vă va spune care sunt actele necesare pentru întocmirea înscrisului solicitat. De asemenea, se va programa și o întâlnire la sediul nostru din București pentru ridicarea documentelor.
  • ONLINE: Puteți să completați formularul clientului cu datele personale, atașat în secțiunea de contact a site-ului, sau ne puteți scrie pe WhatsApp ori puteți să luați legătura cu noi, în timp real, prin intermediul chat-ului de pe site.
  • LA SEDIU: Puteți să depuneți actele pentru solicitarea unui anumit înscris la sediul biroul notarial. În funcție de complexitatea documentului cerut, acesta se va elibera pe loc sau se va stabili o întâlnire pentru eliberarea lui.

Menționăm că indiferent de modalitatea prin care doriți să ne contactați, pentru reducerea timpului de așteptare, echipa noastră vă va solicita actele necesare pentru întocmirea înscrisului, scanate sau pozate clar cu telefonul mobil, pe adresa noastră de e-mail sau pe WhatsApp. Informațiile personale sunt gestionate în conformitate cu toate politicile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Precizăm că, la semnarea actului este obligatoriu să prezentați documentele originale (act identitate, act proprietate și orice alt act v-a fost comunicat de notariat ca fiind obligatoriu în forma originală).

Motivele pentru care să alegeți o colaborare cu Biroul Notarial Stoica S. Eduard:

  • Echipa noastră de consilieri juridici competenți are capacitatea de a prelua și instrumenta un volum generos de acte notariale. (Vezi echipa)
  • Recenziile online ale clienților noștri din motorul de căutare Google Maps, ne clasează în topul celor mai bine cotate birouri notariale atât din București cât și din țară.
  • Eduard S. Stoica a fost desemnat Notarul Anului în cadrul galei de REAL ESTATE 2021, acordat de “Investing in Property & Romanian Property Awards”.
  • Suntem alegerea clienților pe municipiul Bucureşti potrivit publicației Şoimii Legii și de asemenea  am fost nominalizați de către firmadeincredere.ro pentru anul 2020 în topul firmelor de prestări servicii cu publicul.
  • Oferim publicului posibilitatea de a ne transmite online pe adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro sau pe formularul de contact, documentațiile necesare întocmirii actelor notariale, economisind astfel timpul clienților noștri, prezența acestora fiind necesară doar la semnarea actului în formă finală, moment în care vor aduce actele în original.
  • Obținerea unei cotații de preț se poate face prin intermediul formularului de vânzare – cumpărare.
  • Notarul Public titular a fost intervievat de către numeroase publicații de specialitate (Profit.roWall-Street).
  • Notarul public se deplasează la sediile băncilor pentru semnarea actelor notariale.
  • Sediul biroului nostru notarial este ușor accesibil clienților, fiind situat în incinta clădirii de stat a palatului U.G.I.R din centrul capitalei – zona Piața Romană, la 2 minute de metrou, pe strada George Enescu nr. 27-29, sector 1.
  • Ne ocupăm de verificarea / înscrierea în Arhiva Reală de Garanții Mobiliare.
  • Programările și soluționarea procedurilor juridice sunt prioritare.
  • Locurile de parcare sunt disponibile în apropierea biroului notarial.
  • Prin delegații biroului notarial, putem obține în numele clienților documente necesare, specifice întocmirii actului notarial, de la Instituțiile abilitate (Primărie, A.N.A.F., D.I.T.L., Auditori Energetici, etc.) și diferite adrese de la Primăriile competente.
  • Clienții au posibilitatea de a achita onorariile și toate taxele notariale prin intermediul oricărui mijloc de plată (card / P.O.S., transfer bancar, numerar).