Întrebări și răspunsuri juridice
Forum - Consultanță notarială
Un forum dedicat celor care au întrebări legate de acte notariale, succesiuni, contracte, procuri sau legalizări. Participă, întreabă, primeşte răspunsuri clare şi profesioniste.
Cauți răspunsuri?
Găsește rapid informația dorită
Prețul și plata (avans, termene, dovezi, transfer, condiții)
10.06.2026 08:46
D. Ezer
Buna ziua. Ce trebuie sa stiu la o promisiune de vanzare si la o vanzare despre pret si avans din pret, conditiile, transferuri,termen de plata, dovada de plata a sumelor?Daca semnam o promisune de vanzare cumparare, apoi in mod logic semnam si contractul de vanzare, aceste lucruri cred ca sunt cele mai importante de stiut de noi ca si cumparatori.Altfel, cum arata apartamentul si alte elemente de design sau de arhitectura ne privesc si ni le asumam, dar toate aceste clauze care inteleg ca uneori pot duce la litigii in instanta, cum pot fi clare si safe?Multumesc frumos
Ai nevoie de o confirmare rapidă?
Trimite-ne un email la contact@notariatstoica.ro sau contactează-ne telefonic la numărul +40 722 222 281 și primești un răspuns rapid cu lista de acte, pașii și taxele aplicabile.
Bună ziua,
La o promisiune de vânzare-cumpărare sau la un contract de vânzare, prețul este una dintre cele mai importante clauze ale actului.Înainte de semnare, părțile trebuie să stabilească exact care este prețul, ce sumă se achită ca avans, când se plătește restul de preț, prin ce modalitate se face plata și ce documente vor dovedi transferul banilor.
Ce trebuie stabilit clar în act
În antecontract /în contractul de vânzare trebuie menționate:
- prețul total al imobilului;
- moneda în care este exprimat prețul;
- suma achitată la semnare, dacă există avans;
- termenul până la care se achită restul de preț;
- contul bancar în care se face plata;
- condițiile de care depinde plata, dacă există credit bancar sau alte cerințe/verificări;
- documentele care vor face dovada plății;
- ce se întâmplă dacă plata nu se face la termen.
Plata prin transfer bancar și dovada plății
În tranzacțiile imobiliare, plata prin virament bancar este, de regulă, cea mai utilizată și clară modalitate de probă, pentru numerar fiind și un plafon maxim legal.
Este important ca ordinul de plată, extrasul de cont sau confirmarea bancară să poată fi corelate cu tranzacția: numele părților, suma, contul beneficiarului și, ideal, mențiuni privind imobilul sau contractul.
Când plata se face prin virament, cumpărătorul poate solicita instituției de credit a vânzătorului o confirmare scrisă privind efectuarea plății prin virament, confirmare care face dovada plății, în condițiile Codului civil.Dovada plății și primirii prețului se face cu documentul bancar emis de banca vânzătorului(extras de cont) și în anumite situații este necesară și declarația de încasare în forma autentică.
Termenul de plată trebuie să fie concret
În antecontract/contract trebuie să fie menționat un termen clar: dată calendaristică, interval exact sau moment determinabil, de exemplu după aprobarea creditului, după obținerea anumitor documente sau la data semnării contractului final.
De asemenea, este util să se prevadă ce se întâmplă dacă termenul nu este respectat: prelungire, notificare, penalități, pierderea arvunei, restituirea sumelor sau alte consecințe convenite de părți.
Dacă plata se face prin credit bancar
Dacă prețul se achită total sau parțial prin credit, antecontractul trebuie să menționeze:
- suma care se achită din surse proprii;
- suma estimată din credit;
- termenul pentru obținerea aprobării bancare;
- termenul pentru semnarea contractului final;
- ce se întâmplă dacă banca nu aprobă creditul;
- dacă avansul se restituie sau nu în această situație;
- documentele necesare pentru finalizarea vânzării.
Fără aceste clarificări, pot apărea situații tensionate între vânzător și cumpărător, mai ales dacă una dintre părți consideră că cealaltă a întârziat sau nu și-a îndeplinit obligațiile.
Prețul, avansul, termenul de plată și dovada transferului trebuie să fie redactate astfel încât părțile să știe exact ce au de făcut.
Pentru pregătirea unei promisiuni de vânzare-cumpărare sau a unui contract de vânzare, ne puteți transmite pdf/poze cu actele imobilului, actele de identitate ale părților, informațiile privind prețul, avansul, modalitatea de plată și, dacă este cazul, documentele sau cerințele băncii, la adresa contact@notariatstoica.ro.
Acest răspuns are caracter informativ și nu înlocuiește analiza documentelor concrete de către notarul public.
Zi frumoasă,
Notariat Stoica S. Eduard & Asociații, Piața Romană, Sector 1, București
Telefon: +40 722 222 281 | E-mail: contact@notariatstoica.ro
Răspunsul tău
Ultima postare: Procura vanzare terenuri extravilane Postări recente Postări necitite Etichete
Pictograme forum: Forumul nu conține postări necitite Forumul conține postări necitite
Pictograme: Nu s-a răspuns Răspuns Activ Fierbinte Fixat Neaprobat Rezolvat Privat Închis
