Întrebări și răspunsuri juridice

Forum - Consultanță notarială

Un forum dedicat celor care au întrebări legate de acte notariale, succesiuni, contracte, procuri sau legalizări. Participă, întreabă, primeşte răspunsuri clare şi profesioniste.

Notificări
Șterge toate

Martorii la succesiune: De ce sunt necesare 2 persoane și de ce contează vârsta acestora?

Dată publicare

01.11.2025 08:31

Autor subiect

Stoica S. Eduard & Asociații

Categorie

FAQ Succesiuni

# ID Topic: 278

Postări: 518
 Stoica S. Eduard & Asociații
Administrator
Inițiatorul subiectului
(@notariat-stoica)
Notar Public București

Succesiunea nu este doar o simplă verificare de documente, ci o procedură de stabilire a adevărului juridic despre familia unei persoane. De cele mai multe ori, actele nu spun totul – de exemplu, dacă există copii nerecunoscuți sau dacă au existat alte căsătorii în trecut. Aici intervine rolul martorilor.

 

Având în vedere:
- Art 108 din Legea nr 36/1995 republicată care prevede - Calitatea de succesibil şi/sau, după caz, titlul de legatar, precum şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament şi cu martori,
- Art 239 din Regulamentul de punere în aplicare a legii de mai sus - În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum și depozițiile a cel puțin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale.  Din depozițiile martorilor trebuie să rezulte că aceștia: cunosc date personale referitoare la defunct; au cunoștință de numărul și calitatea persoanelor cu vocație la succesiunea defunctului,

Precum și faptul că:
- martorii au rolul de a confirma, de a declara, anumite date/aspecte despre defunct, despre situația prezentată de succesibili, aspecte care de multe ori, pot avea un reper îndepărtat în timp/ în trecut, iar alteori  exclusiv din cauza diferenței de vârstă dintre martori și defunct nu se pot fixa, stabili anumite elemente (pentru că vârsta diferită nu a permis crearea de cercuri comune, de prieteni, de interese profesionale, de activități), este esențial ca martorii propuși să fie aproximativ de aceeași vârstă cu defunctul.

Considerăm că  persoanele care l-au cunoscut pe defunct pentru o perioadă cât mai îndelungată, care au fost apropiate atât ca vârstă cât și ca relaționare (fiind prieteni de familie, având aceleași cercuri profesionale sau de activități, doar astfel având cunosțință despre fapte, împrejurări relevante),  pot fi ascultate ca martori și implicit pot face declarații informate și asumate.

💡 Perspectiva Keystone: Calitatea mărturiei asigură liniștea moștenirii

Alegerea martorilor potriviți nu este doar o formalitate, ci o barieră de siguranță împotriva unor viitoare litigii. Un martor care l-a cunoscut pe defunct o perioadă lungă de timp oferă o garanție de stabilitate certificatului de moștenitor. La SPN Stoica S. Eduard & Asociații, punem preț pe această rigoare, deoarece o declarație superficială poate duce, în timp, la anularea întregii proceduri succesorale dacă apar „moștenitori uitați”.


🤝 Pregătiți dosarul pentru o succesiune?

Identificarea martorilor potriviți este unul dintre primii pași pentru o procedură fluidă. Dacă aveți întrebări despre cine poate fi martor (prieteni, vecini, dar nu rude care ar putea moșteni) sau despre actele necesare, echipa noastră vă poate ghida în pregătirea dosarului: 📧 contact@notariatstoica.ro

 

Titlu SEO
Martori succesiune: Regulile de vârstă și numărul legal
Descriere SEO

Află de ce procedura succesorală necesită prezența a cel puțin 2 martori și de ce este esențial ca aceștia să aibă o vârstă apropiată de cea a defunctului.


Răspunsul tău

Nume și Prenume

Adresă email

Titlu subiect *

Distribuie:
Solicită o consultanță

1 email/lună. Conținut util, fără spam

Primește ghiduri/actualizări notariale

Abonează-te la newsletter pentru informații clare despre acte notariale, proceduri și noutăți legislative, explicate pe înțelesul tuturor.

Formular de contact

Solicită o consultanță juridică

Trimite-ne informațiile tale și detalii despre solicitarea ta. Îți răspundem rapid cu clarificări, documentele necesare și pașii potriviți pentru situația ta.

Pentru rezolvarea imediată a actului notarial, alegeți modalitatea de colaborare dorită dintre următoarele:

  • PRIN EMAIL: Ne puteți scrie un e-mail pe adresa contact@notariatstoica.ro prin care să solicitați documentul notarial de care aveți nevoie (procură, declarație, contract de vânzare sau altele). Este necesar să menționați în conținutul mesajului numele complet, actul pe care îl solicitați și numărul de telefon. Un consilier juridic va prelua informațiile și te va contacta rapid pentru o programare.
  • LA TELEFON: Ne puteți contacta telefonic, în timpul programului de lucru de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, la numărul +40 722 222 281, iar echipa noastră vă va spune care sunt actele necesare pentru întocmirea înscrisului solicitat. De asemenea, se va programa și o întâlnire la sediul nostru din București pentru ridicarea documentelor.
  • ONLINE: Puteți să completați formularul clientului cu datele personale, atașat în secțiunea de contact a site-ului, sau ne puteți scrie pe WhatsApp ori puteți să luați legătura cu noi, în timp real, prin intermediul chat-ului de pe site.
  • LA SEDIU: Puteți să depuneți actele pentru solicitarea unui anumit înscris la sediul biroul notarial. În funcție de complexitatea documentului cerut, acesta se va elibera pe loc sau se va stabili o întâlnire pentru eliberarea lui.

Menționăm că indiferent de modalitatea prin care doriți să ne contactați, pentru reducerea timpului de așteptare, echipa noastră vă va solicita actele necesare pentru întocmirea înscrisului, scanate sau pozate clar cu telefonul mobil, pe adresa noastră de e-mail sau pe WhatsApp. Informațiile personale sunt gestionate în conformitate cu toate politicile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Precizăm că, la semnarea actului este obligatoriu să prezentați documentele originale (act identitate, act proprietate și orice alt act v-a fost comunicat de notariat ca fiind obligatoriu în forma originală).

Motivele pentru care să alegeți o colaborare cu Biroul Notarial Stoica S. Eduard:

  • Echipa noastră de consilieri juridici competenți are capacitatea de a prelua și instrumenta un volum generos de acte notariale. (Vezi echipa)
  • Recenziile online ale clienților noștri din motorul de căutare Google Maps, ne clasează în topul celor mai bine cotate birouri notariale atât din București cât și din țară.
  • Eduard S. Stoica a fost desemnat Notarul Anului în cadrul galei de REAL ESTATE 2021, acordat de “Investing in Property & Romanian Property Awards”.
  • Suntem alegerea clienților pe municipiul Bucureşti potrivit publicației Şoimii Legii și de asemenea  am fost nominalizați de către firmadeincredere.ro pentru anul 2020 în topul firmelor de prestări servicii cu publicul.
  • Oferim publicului posibilitatea de a ne transmite online pe adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro sau pe formularul de contact, documentațiile necesare întocmirii actelor notariale, economisind astfel timpul clienților noștri, prezența acestora fiind necesară doar la semnarea actului în formă finală, moment în care vor aduce actele în original.
  • Obținerea unei cotații de preț se poate face prin intermediul formularului de vânzare – cumpărare.
  • Notarul Public titular a fost intervievat de către numeroase publicații de specialitate (Profit.roWall-Street).
  • Notarul public se deplasează la sediile băncilor pentru semnarea actelor notariale.
  • Sediul biroului nostru notarial este ușor accesibil clienților, fiind situat în incinta clădirii de stat a palatului U.G.I.R din centrul capitalei – zona Piața Romană, la 2 minute de metrou, pe strada George Enescu nr. 27-29, sector 1.
  • Ne ocupăm de verificarea / înscrierea în Arhiva Reală de Garanții Mobiliare.
  • Programările și soluționarea procedurilor juridice sunt prioritare.
  • Locurile de parcare sunt disponibile în apropierea biroului notarial.
  • Prin delegații biroului notarial, putem obține în numele clienților documente necesare, specifice întocmirii actului notarial, de la Instituțiile abilitate (Primărie, A.N.A.F., D.I.T.L., Auditori Energetici, etc.) și diferite adrese de la Primăriile competente.
  • Clienții au posibilitatea de a achita onorariile și toate taxele notariale prin intermediul oricărui mijloc de plată (card / P.O.S., transfer bancar, numerar).