
Notar Public titular al biroului din cadrul Camerei Notarilor Publici Bucureşti şi membru al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România
Stoica S. Eduard & Asociații
Bine ai venit la Societatea Profesională Notarială
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) este membră a Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE), ca expresie a integrării notariatului românesc pe plan european, procedurile și competențele notarului în România fiind la înălțimea bunelor practici la nivel European, în scopul oferirii unor servicii notariale riguroase și de calitate tuturor solicitanților.
STOICA SEBASTIAN EDUARD
NOTAR PUBLIC

De ce noi?
Află motivele pentru care să alegi o colaborare cu biroul nostru
Servicii de top
Profesionalism
Rapid și eficient
Notar public București
Acte și proceduri notariale

Copii legalizate pe înscrisuri

Legalizarea semnăturii traducătorului

Legalizarea specimenului de semnătură

Certificarea unor fapte prevăzute de lege
Servicii notariale București sector 1
Acte notariale cu un timp de execuție
relativ îndelungat
Contracte de
comodat
Procuri

Declarații notariale
Testamente și
revocarea acestora
Cauți un notariat în Piața Romană?
Click aici să vezi care sunt avantajele
Birou notarial profesional Sector 1
Acte necesare în vederea instrumentării
procedurilor notariale
Societate Profesională notarială București
Programează-te acum la notar
În cazul în care dorești să te programezi la o oră indisponibilă te rugăm să ne contactezi telefonic la numărul afișat mai jos.
+40 722 222 281
Servicii notariale
Legalizări și alte proceduri notariale
- Proceduri succesorale (partaj / partaj succesoral)
- Întocmire contracte:
- Contracte de vânzare
- Contracte de donație
- Contracte de rentă viageră
- Contract de întreținere
- Contract de comodat pentru imobile
- Promisiune de vânzare – cumpărare

Desfacerea căsătoriei pe cale amiabilă/divorț

Convenții matrimoniale și lichidare a regimurilor matrimoniale
Aceste documente notariale reprezintă doar câteva dintre procedurile pe care echipa biroului notarial din București vi le pune la dispoziție.
Pentru rezolvarea unor probleme juridice de altă natură, vă rugăm să ne contactați telefonic sau pe adresa de e-mail.
Cauți un notar în București rapid și eficient?
Contactează echipa lui Eduard Sebastian Stoica,
Notar Public în Piața Amzei - Piața Romană, Sector 1
Servicii notariale București sector 1
Formular de vânzare/cumpărare imobil
Testimoniale
Ce spun clienții noștri
Premiul Rising Star
Unul dintre cei mai apreciați
notari din București
Ne bucurăm mult pentru această distincție și promitem că o să continuăm ascensiunea prin calitatea serviciilor noastre.

Blog notarial
Ultimele noutăți & interviuri
Contactează-ne acum
Sună-ne acum sau lasă-ne un mesaj
Mobil / Fix
Adresa de e-mail
Program de funcționare
Sâmbătă: 09:00 - 15:00
Parteneri
Expert A.N.E.V.A.R.
Inginer Cadastrist
Locația noastră
Biroul notarial Stoica Sebastian Eduard este situat în proximitatea piețelor Romană, Amzei și Universitate, pe strada George Enescu nr. 27-29, București, sector 1, în incinta Palatului Uniunii Generale al Industriașilor din România, UGIR, la parter. De la stația de Metrou Piața Romană la 2 minute pe jos, mergând spre Universitate.
Acesta funcționează în baza ordinului de numire nr. 1332/C din data 06.04.2018, emis de Ministerul Justiției și a licenței de funcționare nr. 303/3986 din data 26.10.2018, eliberată de Registrul Notarial de Evidență a Notarilor Publici.