Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală

Act juridic unilateral

Spre deosebire de testament – act juridic tot unilateral – actul de opţiune poate fi săvârşit nu numai personal de către succesibil, dar şi prin reprezentare – legală sau convenţională (Acceptarea moştenirii se poate face prin mandatar împuternicit expres şi special în acest sens) – sau cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Deci actul de opţiune nu este un act esenţialmente personal.

Act juridic, în principiu, voluntar

Libertatea de alegere care caracterizează actul de opţiune se manifestă pe mai multe planuri.

In primul rând, după cum am văzut, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine (art. 1.106 NCC). Principiul nemo invitus heres (nimeni nu poate fi moştenitor fără voia lui sau în tălmăcirea din Codul Caragea: “Cel ce nu voieşte cu sila moştenitor nu se face”), domină materia dreptului de opţiune succesorală.

În al doilea rând, în principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege între posibilităţile conferite prin dreptul de opţiune. El nu poate fi obligat să justifice motivele pentru care a acceptat sau a renunţat la moştenire şi nici să răspundă pentru consecinţele alegerii făcute.

În sfârşit, dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent de alegerea făcută de ceilalţi. Este deci posibil ca unii să accepte moştenirea, iar alţii să renunţe la ea.

Principiul libertăţii de alegere – libertate atenuată numai de dreptul creditorilor succesibilului la acţiunea oblică şi acţiunea pauliană – cunoaşte şi unele excepţii:

a) Potrivit art. 1.113 NCC, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să işi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât termenul de un an. Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.

b) Potrivit art. 1.119 NCC, succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea; cu titlu de pedeapsă civilă, un asemenea succesibil este considerat acceptant, chiar dacă nu ar fi vrut să accepte moştenirea.

Act juridic, în principiu, irevocabil

Moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune nu mai poate reveni asupra alegerii făcute. Acest principiu operează cu caracter absolut în cazul acceptării moştenirii. Ca efect al unei asemenea acceptări, în mod irevocabil se consolidează calitatea de moştenitor (semel heres, semper heres), el nemaiputând reveni asupra alegerii făcute.

Irevocabilitatea caracterizează şi cealaltă variantă a opţiunii succesorale, însă nu în mod absolut. Astfel, renunţarea la moştenire poate fi revocată în tot cursul termenului de opţiune, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni renunţătorului. Revocarea renunţării valorează acceptare.

Act juridic,in principiu, indivizibil

Exercitând dreptul de opţiune, succesibilul (fiecare în parte) trebuie să se pronunţe unitar cu privire la dreptul său succesoral, nefiind posibilă acceptarea în parte a moştenirii (a unor bunuri din moştenire) şi renunţarea la rest. Într-o formulare sintetică, “totul sau nimic”. Noul Cod civil prevede în mod expres că sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă (art. 1.101). Indivizibilitatea caracterizează opţiunea succesorală nu numai în cazul moştenitorilor legali, dar, deopotrivă, şi în cazul legatarilor. După cum a subliniat instanţa supremă, “potrivit principiilor care guvernează materia succesiunilor, legatarul universal trebuie sau să accepte sau să repudieze succesiunea, neexistând posibilitatea unor situaţii intermediare, cum ar fi aceea a acceptării unor bunuri determinate din moştenire”. Acest principiu operează, evident, nu numai în cazul legatului universal sau cu titlu universal, dar şi în ipoteza legatului cu titlu particular. De exemplu, legatarul particular gratificat cu un teren agricol de 2 ha nu ar putea accepta legatul în parte (l ha) şi renunţa la rest. Opţiunea trebuie să fie unitară chiar dacă legatul ar avea ca obiect bunuri generice.

Subliniem că indivizibilitatea opţiunii vizează numai moştenirea; în persoana moştenitorilor (dacă sunt mai mulţi), întrucât opţiunea este individuală, divizarea este posibilă; unii să accepte, iar alţii să renunţe. Principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale comportă şi unele excepţii:

a) Astfel, potrivit art.1.102 NCC, “moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct. (2) Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar”.

Cumularea calităţii de moştenitor legal cu aceea de legatar (vocaţie succesorală dublă) conferă posibilitatea opţiunii diferite. De exemplu, renunţarea la moştenirea legală nu operează şi pentru legatul cu titlu particular.

b) O altă excepţie de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale este prevăzută de Legea fondului funciar nr.18/1991 (republicată în anul 1998). Potrivit art.8, 11, 36 şi 48 din această lege, stabilirea (reconstituirea) „dreptului de proprietate se face la cerere…”, depusă de către fostul proprietar sau moştenitorii lui. Dacă moştenitorii fostului proprietar (la fel ca şi proprietarii în viaţă) nu au formulat (sau nu formulează în baza art.36) cererea prevăzută de lege, nu beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate. Înseamnă că, deşi au acceptat (expres, tacit sau forţat) moştenirea lăsată de fostul proprietar al terenului (decedat), prin derogare de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale, pot renunţa – prin abstenţiune – la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. În privinţa terenului “ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei” (art. 13 alin.2), personal sau prin reprezentantul legal ori prin mandatar. Reconstituirea dreptului de proprietate este condiţionată de formularea cererii (şi depunerii actelor doveditoare), în termenul prevăzut de lege, şi pentru terenurile agricole şi forestiere solicitate în temeiul Legii nr. 1/2000 (art. 1, art. 24 şi art. 33).

c) În privinţa renunţării la moştenire se aplică principiul indivizibilităţii. De altfel, prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis un recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, austabilit: „Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.” În motivarea acestei decizii s-a arătat că „Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, „Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii”, iar „moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor”. În acelaşi timp, dispoziţia imperativă de la art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar, potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moştenitorii sunt repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor, ei fiind consideraţi că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nicio altă prevedere legală, impune concluzia că toţi succesibilii autorului îndreptăţit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la rândul lor, repuşi de drept în termenul de acceptare a moştenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.

În această privinţă este de observat că pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moştenitorii care nu au acceptat-o, în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la succesiune, în condiţiile art. 696 din Codu civil. De altfel, prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai „moştenitorii”, deci persoane care au „calitatea de moştenitor”. Ori, potrivit dispoziţiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunţă la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moştenitor fiind desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. De aceea, cel care renunţă la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moştenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condiţiile art. 700 din Codul civil şi care este doar prezumat de lege ca renunţător, ci, dimpotrivă, se dovedeşte cu certitudine (declaraţie notarială) că nu este moştenitor, dat fiind faptul că a renunţat expres la succesiune. Prin efectul renunţării, moştenitorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor, iar vocaţia sa succesorală este retroactiv desfiinţată. Regula indivizibilităţii patrimoniului succesoral conferă acelaşi caracter indivizibil şi opţiunii succesorale care nu poate fi condiţionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă. Ca urmare, în raport de data reglementării, se impune a se stabili că beneficiază de dreptul de moştenire a proprietăţii, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moştenitorii care nu au acceptato în termenul prevăzut de lege, iar nu şi cei care au renunţat la succesiune”. Din punct de vedere strict juridic, situaţia este asemănătoare cu aceea a succesibilului care renunţă la moştenire crezând că este insolvabilă. Dacă ulterior se stabileşte, de exemplu, că defunctul a avut o mare sumă de bani depusă la o bancă, renunţătorul nu poate reveni asupra opţiunii făcute pentru a beneficia de depunere. Se opune nu numai principiul indivizibilităţii, dar şi irevocabilitatea opţiunii succesorale, revocarea renunţării fiind posibilă numai în condiţiile prevăzute de art. 1.123 NCC. Mai precizăm că renunţătorul nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, chiar dacă a fost trecut (din greşeală) pe titlul de proprietate, alături de moştenitorii acceptanţi ai succesiunii fostului proprietar. Tot astfel, nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr.18/1991 nici moştenitorul nerezervatar exheredat (direct sau indirect) prin testament.

d) O a treia excepţie de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale – asemănătoare cu cea prevăzută de Legea nr.18/1991, deşi textele, din motive greu de înţeles, sunt redactate diferit – rezultă din dispoziţiile Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. Potrivit art. 5 alin.3, moştenitorii fostului proprietar al imobilului cu destinaţie de locuinţă trecut în proprietatea statului cu titlu sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii de la data depunerii cererii pentru restituirea în natură a locuinţei sau pentru acordarea despăgubirilor. Moştenitorul care nu a depus cerere în termenul prevăzut de lege (art.14) nu beneficiază de dispoziţiile legii, chiar dacă – la decesul fostului proprietar – a acceptat moştenirea acestuia; derogare de la caracterul indivizibil (unitar) al opţiunii succesorale.

În schimb, succesibilul care la moartea fostului proprietar al locuinţei a renunţat la moştenirea acestuia, devenind astfel persoană străină de moştenire, nu poate beneficia de dispoziţiile legii, întrucât nu are calitatea de moştenitor, această calitate stabilindu-se “potrivit legii” (art. 1 alin.2 din Legea nr.112/1995), deci în condiţiile dreptului comun. Nefiind îndeplinite condiţiile retractării renunţării la moştenire (art.701 C.civ.anterior, respectiv art. 1.123 NCC), renunţătorul nu poate accepta moştenirea; în cazul lui operează principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale. Evident, nici moştenitorul nerezervatar exheredat nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege.

e) O a patra excepţie rezultă din dispoziţiile art. 4 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.(„Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicit în temeiul prezentei legi.”). Aşadar, succesibilul care nu a depus cerere de restituire în termenul prevăzut de lege nu beneficiază de măsurile prevăzute de lege, chiar dacă a acceptat moştenirea autorului său (de exemplu, deschisă în anul 1980). În privinţa celor care au renunţat la moştenire, În Hotărarea Guvernului nr. 250/2007 din 03.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se prevede că „Având în vedere că textul legal (art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001) face referire numai la succesibilii neacceptanţi, per a contrario, rezultă că succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaşte valabilitatea renunţării exprese a unuia sau a unora dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunţării exprese să profite succesibilii acceptanţi notificatori împreună cu cei neacceptanţi notificatori, care au fost repuşi de drept în termen).” Aşadar, succesibilul care la moartea fostului proprietar a renunţat la moştenirea acestuia, devenind astfel persoană străină de moştenire, nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

f) Divizibilitatea opţiunii succesorale mai poate rezulta din relativitatea puterii (autorităţii) lucrului judecat. Precizăm în această privinţă că, în principiu, opţiunea succesorală produce efecte absolute, în sensul că alegerea făcută de succesibil poate fi invocată de către el (şi succesorii lui în drepturi) erga omnes şi îi poate fi opusă de oricine are interes. Opţiunea este indivizibilă nu numai în privinţa bunurilor succesorale, dar şi în privinţa persoanelor care o pot invoca sau faţă de care poate fi invocată, deci sub raportul efectelor, a opozabilităţii. Cu toate acestea, dacă alegerea rezultă dintr-o hotărare judecătorească, ea va avea efecte relative, numai între părţile din proces. De exemplu, dacă succesibilul a fost urmărit de un creditor al succesiunii şi a fost condamnat în calitate de moştenitor, această calitate va putea fi invocată numai intre ei. Tot astfel, în caz de revocare a renunţării pentru fraudă ca urmare a intentării acţiunii pauliene de către un creditor, succesibilul va fi acceptant pentru creditorul care a obţinut revocarea renunţării la moştenire şi va rămane renunţător pentru un comoştenitor al său. Sunt consecinţe ale relativităţii lucrului judecat.

Act juridic declarativ de drepturi

Opţiunea succesibilului produce efecte retroactive, de la data deschiderii moştenirii, deci este declarativă de drepturi. Astfel, prin acceptare, drepturile şi obligaţiile asupra moştenirii, dobândite din momentul deschiderii ei, se consolidează retroactive (art. 1.114 alin.1 NCC), iar în caz de renunţare, renunţătorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor (art. 1.121 alin.1 NCC), devenind retroactiv persoană străină de moştenire. Precizăm că opţiunea produce efecte declarative (retroactive) şi în cazul în care se produce prin revocarea renunţării. Prin derogare însă, drepturile dobândite de terţi asupra bunurilor succesiunii între momentul renunţării şi acela al revocării ei (acceptării) vor trebui să fie respectate (art.1.123 alin. 2 NCC).

Act juridic nesusceptibil de modalităţi

Art.1.101 NCC prevede că sub sancţiunea nulităţii absolute opţiunea succesorală nu poate fi afectată de nicio modalitate, ceea ce înseamnă că trebuie să fie un act juridic pur şi simplu. Soarta juridică a moştenirii nu poate să depindă de un eveniment viitor şi incert sau de un termen, fie şi cert. Dacă opţiunea ar fi afectată de o modalitate, nu va putea produce niciun efect, fiind deci nulă absolut. Ea nu ar putea fi considerată pură şi simplă, căci ar însemna neluarea în considerare a voinţei succesibilului.