Modificări normative privind creditul Prima Casă
Schimbarea referitoare la obținerea creditului Prima Casă vizează noi reguli de creditare. Altfel spus, s-a modificat cuantumul ratei lunare ce trebuie achitată, după cum urmează:
- pentru credit imobiliar: maxim 40% din venitul lunar net, pentru împrumuturile în lei (20% dacă este împrumut în valută);
- pentru Prima Casă: maxim 45% din venitul lunar net, pentru împrumuturile în lei (25% dacă este împrumut în valută).
Cine poate solicita creditul Prima Casă?
Creditul Prima Casă poate fi solicitat de către cuplurile căsătorite, necăsătorite sau chiar de persoanele care nu sunt într-o relație. De asemenea, o persoană necăsătorită poate opta pentru solicitarea creditului împreună cu o rudă, mama sau tata, spre exemplu.
În cazul cuplurilor necăsătorite sau persoanelor codebitoare, aceștia devin coproprietari ai locuinței, respectiv coplătitori ai creditului.
Care sunt condițiile pentru obținerea creditului Prima Casă?
Dacă te gândești să aplici pentru creditul Prima Casă, trebuie să ai în vedere următoarele aspecte:
- Să ai vârsta minimă de 18 ani.
- Să fii cetățean român și să ai domiciliul în România.
- Să ai vârsta maximă de 70 de ani în momentul în care se va încheia creditul.
- Să deții minim 1 an vechime în muncă și să deții cel puțin o peruioadă de 3-6 luni la actualul angajator.
- Locuința pe care vrei să o cumperi să se încadreze în una dintre clasele de eficiență energetică A, B sau C.
- Să nu deții în prezent sau să nu fi deținut o locuință, individual sau în comun, împreună cu soțul/soția sau alte persoane, cu o suprafață utilă ce depășește 50 de metri pătrați. Excepție fac doar cotele părți de locuință care au fost obținute prin moștenire.
- Să achiziționezi o locuință finalizată sau în diferite stadii de finalizare. Pot fi achiziționate chiar și locuințele ce sunt construite prin programele inițiate de Agenția Națională a Locuințelor.
- Să construiești de la zero o locuință individuală sau în asociere cu alți 6 beneficiari, cu condiția să ai în posesie terenul aferent, iar autorizația de construcție să fi fost primită după data de 23 februarie 2010.
- Să dispui de avansul minim necesar a cărui valoare reprezintă minim 5% din valoarea locuinței pe care intenționezi să o achiziționezi.
- Să constitui un depozit colateral egal cu dobânda datorată pe o perioadă de 3 luni.
- Să nu vinzi locuința achiziționată timp de 5 ani de la data la care intri în posesia acesteia.
- Să asiguri locuința împotriva tuturor riscurilor și să cedezi drepturile de despăgubire în favoarea statului român.
Care sunt actele necesare pentru solicitarea unui credit Prima Casă?
Dosarul ce trebuie depus pentru solicitarea creditului Prima Casă trebuie să conțină următoarele acte:
- Buletinul sau cartea de identitate a persoanei/persoanelor în cauză.
- Actul de proprietate al locuinței ce urmează a fi cumpărată: act de vânzare – cumpărare/act de donație/act de moștenire.
- Documentele de cadastru și intabulare ale locuinței pe care intenționezi să o achiziționezi.
- Extrasul de carte funciară.
- Buletinul sau cartea de identitate a vânzătorului/vânzătorilor, în cazul în care locuința pe care o achiziționezi este deținută de mai multe persoane.
- Certificatul de eficiență energetică, în original.
- Antecontractul de vânzare-cumpărare, realizat la un notar public din București.
- Declarație pe propria răspundere că nu deții nici o locuință singur sau împreună cu soțul/soția. În cazul în care deții o locuință singur sau împreună cu soțul/soția, declarația pe propria răspundere vizează faptul că respectiva locuință are o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați și că nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă.
- Acordul de interogare la ANAF în cazul veniturilor salariale ce sunt declarate la ANAF.
- Adeverința de salariu în cazul veniturilor salariale care nu sunt declarate la ANAF. În această situație se încadrează salariații MAI, MAPN, SRI.
Care sunt documentele necesare ce trebuie prezentate băncii?
Atunci când mergi la bancă pentru a solicita împrumutul aferent programului Prima Casă, trebuie să depui un dosar cu următoarele acte:
- Adeverința de venit.
- Copie contract de muncă.
- Copie fișa fiscală, care se poate obține de la ANAF.
- Copie certificat de căsătorie, acolo unde este cazul.
- Declarație legalizată la notar referitoare la faptul că nici tu, nici soțul/soția nu dețineți sau nu ați deținut o locuință, partial sau integral, și că nu aveți un credit ipotecar în derulare.
- Documente care demonstrează veniturile din chirii, dividente sau alte activități independente, acolo unde este cazul.
- Precontractul de vânzare-cumpărare sau precontractul de construcție, care a fost încheiat cu o firmă specializată.
- Actul de proprietate al imobilului sau terenului unde urmează să fie construită locuința.
De la caz la caz, banca îți mai poate solicita și alte documente în afară de cele descrise mai sus.
În cazul în care te gândești să accesezi un credit Prima Casă și ai nevoie de sfaturile unui notar cu experiență, te invităm să programezi o întâlnire cu notarul public Stoica Eduard, la sediul biroului notarial din București, situat în proximitatea Piețelor Romane / Amzei, sector 1.