loader image

1. Libertatea acceptării moştenirii

Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică, legea precizează că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine” (art. 1.106 NCC). Prin urmare, succesibilul (Noţiunea de “succesibil” desemnează persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală, art. 1.100 alin.2 NCC; După exercitarea acestui drept, el îşi consolidează calitatea de moştenitor (succesor) dacă acceptă moştenirea, iar dacă renunţă la ea devine persoană străină de moştenire), are dreptul de a alege – numit drept de opţiune succesorală – între consolidarea (confirmarea) titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii şi desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire. În acest sens, art. 1.100 NCC prevede că “Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea”.

2.Persoanele care pot accepta moştenirea

a) Moştenitorii legali. În cadrul moştenirii legale, calitatea de subiect al dreptului de opţiune aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie generală (eventuală) la moştenire, iar nu numai celor cu vocaţie concretă (utilă). Cu alte cuvinte, dreptul de opţiune aparţine şi trebuie să fie exercitat nu numai de către succesibilii chemaţi în primul rând să moştenească (de exemplu, rudele din clasa I de moştenitori), dar şi de către succesibilii subsecvenţi (de exemplu, rude din clasa a II-a), fără să aştepte exercitarea opţiunii din partea moştenitorilor în rang preferat. Soluţia se impune întrucât moştenitorii în rang preferat ar putea renunţa la moştenire în ultimele zile ale termenului de opţiune succesorală de un an, astfel încât succesibilii subsecvenţi, aşteptând până în acest moment, ar risca stingerea vocaţiei succesorale. Bineînţeles, dacă moştenitorul în rang preferat acceptă moştenirea, îşi consolidează titlul de moştenitor şi anihilează efectele opţiunii exercitate de moştenitorii subsecvenţi, desfiinţând drepturile succesorale ale acestora.

b) Dreptul de opţiune aparţine nu numai moştenitorilor legali, dar şi legatarilor, pentru că – dacă vocaţia lor este universală sau cu titlu universal – dobândirea moştenirii implică şi suportarea pasivului (art. 1.114 alin. 2 NCC), astfel încât trebuie să aibă posibilitatea de a renunţa la moştenire. Iar legatarul cu titlu particular trebuie să aibă drept de opţiune deoarece – exercitarea lui implicând aprecieri de ordin moral – nimeni nu poate fi gratificat fără voie; în plus, în condiţiile art. 1.114 alin. 3 NCC şi legatarul poate răspunde pentru pasivul moştenirii, iar dacă legatul este cu sarcină implică şi interese patrimoniale. Pe de altă parte, numai prin exercitarea dreptului de opţiune, “notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament” şi redacta certificatul de legatar, potrivit dispoziţiilor legale (art. 79 şi 80 din Legea nr. 36/1995). Rezultă că toţi legatarii au drept de opţiune; voinţa unilaterală a testatorului nu poate constrânge niciun legatar să conserve dreptul dobândit prin moştenire şi, cu atât mai puţin, să suporte anumite obligaţii sau sarcini.

c) Creditorii succesibilului

Contactează Biroul Notarial Stoica Sebastian Eduard

Pentru informații suplimentare despre activitatea de notariat, acte necesare, tarife și taxe, urgențe și deplasări ne puteți contacta prin una din metodele de mai jos:

» Formular de contact notariat.stoica@gmail.com 0722.222.281

Art. 1107: ,,Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

Art. 1.122 NCC consacră dreptul creditorilor succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor de a cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

Contactează Biroul Notarial Stoica Sebastian Eduard

Pentru informații suplimentare despre activitatea de notariat, acte necesare, tarife și taxe, urgențe și deplasări ne puteți contacta prin una din metodele de mai jos:

» Formular de contact notariat.stoica@gmail.com 0722.222.281

3. Felurile acceptării

a) Noţiune şi feluri. Acceptarea moştenirii constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârşit de succesibil prin care îşi consolidează necondiţionat calitatea de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii moştenirii. Rezultă că prin acceptarea moştenirii succesibilul nu dobândeşte niciun drept, ci consolidează numai dobândirea care s-a produs ope legis de la data deschiderii moştenirii şi pierde posibilitatea de a renunţa la ea.

Acceptarea moştenirii poate fi de două feluri. Astfel, ea poate fi voluntară, rezultând din manifestarea expresă sau tacită a voinţei succesibilului şi forţată, prevăzută de lege ca sancţiune pentru săvârşirea unor fapte voluntare de către succesibil.

I. Acceptarea voluntară expresă

Potrivit legii, acceptarea este expresă cand succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată (art. 1.108 alin.2 NCC). Rezultă că acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii:

Contactează Biroul Notarial Stoica Sebastian Eduard

Pentru informații suplimentare despre activitatea de notariat, acte necesare, tarife și taxe, urgențe și deplasări ne puteți contacta prin una din metodele de mai jos:

» Formular de contact notariat.stoica@gmail.com 0722.222.281

I.a) Voinţa succesibilului de a accepta expres moştenirea trebuie să fie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată. După cum se precizează în literatura de specialitate, “legiuitorul a înlăturat acceptarea orală, atât pentru ca succesibilul să nu fie legat printr-un cuvânt rostit la întâmplare, cât şi pentru a evita dovada prin martori a unei acceptări date prin viu grai”. Prin urmare, acceptarea expresă este un act formal, dar nu solemn. În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare se va înscrie în registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii (art. 1.109 NCC). Înscrisul constatator al acceptării pure şi simple nu trebuie să fie redactat cu respectarea unor formule sacramentale şi speciale pentru a constata acceptarea succesiunii. El poate îmbrăca şi forma unei scrisori simple (misivă), dacă ea are caracter juridic sau, cum se spune, constituie o “scrisoare de afaceri”, de exemplu, scrisoarea adresată creditorilor succesiunii, conţinând o ofertă de dare în plată, o cerere de amânare a plăţii datoriei sau scrisoarea adresată comoştenitorilor conţinând o ofertă de împărţeală voluntară a moştenirii etc. Acceptarea expresă poate îmbrăca şi forma unor acte adresate instanţei pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu moştenirea în cauză sau biroului notarial (de exemplu, petiţia de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale conţinând voinţa succesibilului de a accepta moştenirea) ori forma unei declaraţii date la consiliul local prin care se indică compunerea masei succesorale şi calitatea de moştenitor, în vederea depunerii înscrisului la biroul notarial competent pentru dezbaterea succesiunii.

Evident, înscrisul trebuie să fie redactat cu respectarea regulilor de capacitate şi în termenul de opţiune succesorală. Acceptarea expresă a moştenirii poate fi făcută şi prin reprezentant (respectiv cu încuviinţarea lui şi a autorităţii tutelare), inclusiv printr-un mandatar împuternicit în formă scrisă (deoarece mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat) şi cu procură dată special pentru acceptarea moştenirii (fiindcă este un act de dispoziţie). Mandatarul astfel împuternicit trebuie să accepte în scris moştenirea în cadrul termenului de opţiune (nefiind suficient ca data împuternicirii să se încadreze în această perioadă, deoarece procura dată în vederea acceptării nu valorează acceptare, putând fi revocată potrivit regulilor mandatului – art. 2.031 NCC – spre deosebire de actul acceptării care este irevocabil) şi, bineînţeles, înainte de încetarea efectelor mandatului.

I.b)  Pentru ca înscrisul să valoreze acceptare expresă, din conţinutul lui trebuie să rezulte că succesibilul şi-a însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor. Cu alte cuvinte, din inscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să exercite drepturile şi să-şi asume obligaţiile rezultând din calitatea de moştenitor. O formulare echivocă (de exemplu, succesibilul se numeşte pe sine ca “moştenitor”, evocă calitatea sa de “succesor”) nu poate valora acceptare expresă, putând avea semnificaţia unei simple referiri la vocaţia succesorală. Rezultă că instanţa trebuie să analizeze conţinutul real al actului pentru a concluziona în sensul acceptării exprese a moştenirii.

Contactează Biroul Notarial Stoica Sebastian Eduard

Pentru informații suplimentare despre activitatea de notariat, acte necesare, tarife și taxe, urgențe și deplasări ne puteți contacta prin una din metodele de mai jos:

» Formular de contact notariat.stoica@gmail.com 0722.222.281

II. Acceptarea voluntară tacită

Potrivit legii, acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor (art.1.108 alin.3 NCC). La fel ca şi în cazul acceptării exprese, din textul de lege rezultă două condiţii pentru a fi în prezenţa unei acceptări tacite: 1) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea şi 2) conduita lui (actele sau faptele săvarşite) din care să rezulte indirect intenţia de a accepta moştenirea. S-a observat însă că în realitate acceptarea tacită se rezumă la o singură condiţie: actul săvârşit de succesibil să implice cu puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea, să nu poată primi şi o altă interpretare. Actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinţei de a accepta. Asemănător acceptării exprese, acceptarea tacită poate fi făcută şi prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar convenţional împuternicit special să facă acte de acceptare tacită a moştenirii (de exemplu, vânzarea unor bunuri din moştenire). Mandatarul poate fi şi un comoştenitor împuternicit să facă acte de acceptare tacită şi pentru ceilalţi moştenitori. Evident, actele de acceptare tacită trebuie să fie săvârşite de mandatar în termenul de opţiune succesorală. Întrucât legea nu distinge, acceptarea poate fi tacită nu numai în cazul moştenirii legale, dar şi în cazul celei testamentare. Este însă necesar ca legatarul să acţioneze nu ocult, ci invocând această calitate, aducând la cunoştinţa celor interesaţi testamentul din care rezultă vocaţia sa la moştenire (în mod direct sau prin prezentarea la biroul notarial – art.73 din Legea nr. 36/1995). Adăugăm că acte de acceptare tacită pot fi făcute nu numai de către legatarul universal sau cu titlu universal, dar şi de către legatarul cu titlu particular (de exemplu, prin preluarea bunului individual determinat care formează obiectul legatului, prin înstrăinarea lui etc.). Dacă legatul cu titlu particular este cu sarcină, din momentul acceptării lui tacite legatarul este obligat să execute sarcina.

Actele cu semnificaţia acceptării tacite.

Legea nu stabileşte, în concret, care anume acte săvarşite de succesibil constituie manifestarea intenţiei de a accepta tacit moştenirea, mulţumindu-se să precizeze că actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din imprejurările in care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a insuşit prin ele calitatea de moştenitor (art. 1.110 alin. 3 NCC), că actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia (art. 1.110 alin.1 NCC) şi că pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire (art. 1.110 alin. 2 NCC). În consecinţă, revine instanţelor judecătoreşti sarcina de a aprecia, în concret, de la caz la caz, dacă actul săvârşit de succesibil, în această calitate, reprezintă sau nu o acceptare tacită a moştenirii. Pentru corecta apreciere a semnificaţiei juridice a actului este util şi necesar să se facă distincţie între diferite categorii de acte după natura lor: acte (fapte) materiale, acte de dispoziţie, acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale, acte de administrare definitivă.

Contactează Biroul Notarial Stoica Sebastian Eduard

Pentru informații suplimentare despre activitatea de notariat, acte necesare, tarife și taxe, urgențe și deplasări ne puteți contacta prin una din metodele de mai jos:

» Formular de contact notariat.stoica@gmail.com 0722.222.281

II.a) Acte (fapte) materiale.

Pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită a moştenirii intrarea în posesiunea (preluarea ori deţinerea) şi folosinţa bunurilor succesorale (care prin natura, numărul şi valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie), faptul mutării definitive a succesibilului în casa moştenită, demolarea unor construcţii, efectuarea de lucrări ce nu comportă urgenţă, edificarea pe terenul şi în gospodăria defunctului a unor construcţii etc. Asemenea fapte implică acceptarea moştenirii, întrucât succesibilul se comportă ca un proprietar. În schimb, nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie, fotografii, bibelouri, a unui singur bun de valoare redusă, reparaţiile urgente făcute unor bunuri succesorale, preluarea de către succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hârtiilor de valoare pentru a le feri de pierdere sau furt, mutarea vremelnică a succesibilului într-un imobil succesoral pentru a asigura păstrarea acestuia în bune condiţii etc.

În legătură cu actele materiale care au semnificaţia acceptării tacite a moştenirii se pune întrebarea ce se întamplă dacă aceste acte (în special deţinerea şi folosinţa bunurilor) au fost săvârşite de succesibilul coindivizar cu defunctul (proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie ori indiviziune propriu-zisă, de exemplu, defunctul şi succesibilul sunt fraţi care au dobândit de la părinţi o moştenire nelichidată încă sau nepartajată), caz în care actele de folosinţă pot fi săvarşite de către succesibil în calitate de coproprietar, iar nu în aceea de acceptant al moştenirii. Întrucât în aceste cazuri actele săvârşite pot primi şi o altă interpretare, ele nu mai au in mod neechivoc valoarea unei acceptări tacite. Astfel fiind, este necesar să se stabilească dacă succesibilul coindivizar a săvârşit actele “asupra bunului indiviz numai în temeiul dreptului său de proprietate sau a înţeles să exercite actele respective şi în calitate de succesor”. Tot astfel, folosirea de către soţul supravieţuitor a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu soţul decedat nu este de natură, prin ea însăşi, să ducă la concluzia univocă în sensul că el a acceptat moştenirea. “A pretinde aceasta, ar însemna că succesibilul care nu doreşte să accepte succesiunea este obligat să abandoneze bunurile comune spre a nu i se acceptarea de către el a succesiunii, ceea ce desigur este de neadmis. Într-o atare situaţie, este necesar a se stabili, prin administrarea de probe, anumite împrejurări din care să rezulte neîndoielnic intenţia de acceptare a succesiunii”

II.b) Acte de dispoziţie. Cele mai clare, mai neîndoielnice acte de acceptare voluntară tacită a moştenirii sunt actele de dispoziţie săvârşite de succesibil. Încheierea actelor de dispoziţie, indiferent de valoarea obiectului actului juridic şi de natura lui (vânzare, donaţie etc.), presupune intenţia neechivocă a succesibilului de a accepta moştenirea pur şi simplu. Subliniem că ceea ce interesează în materie de opţiune succesorală nu este actul de dispoziţie în sine, ci intenţia de acceptare manifestată de succesibil prin încheierea lui. În consecinţă, chiar dacă actul de dispoziţie nu ar putea produce efecte (ar fi nul sau anulat, rezolvat sau revocat etc.), el va putea valora act de acceptare tacită dacă exprimă voinţa neîndoielnică a succesibilului în acest sens. În privinţa acestor acte, pentru a face precizările necesare, trebuie să distingem între actele de dispoziţie privind bunurile singulare din moştenire şi actele de dispoziţie referitoare la moştenire, privită ca universalitate.

II.b).1. Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale singulare (acte de înstrăinare cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, către un terţ sau chiar unui comoştenitor, acte de constituire a unor drepturi reale asupra bunurilor de succesiune – servituţi, uzufruct, ipotecă, gaj etc. – renunţarea la un drept, încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor la o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului, participarea succesibilului la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil din masa succesorală, chiar dacă antecontractul nu a fost urmat de un act de înstrăinare etc.) constituie acte de acceptare tacită. Datorită principiului indivizibilităţii opţiunii succesorale, asemenea acte – deşi au ca obiect un bun sau anumite bunuri din moştenire – valorează acceptare pură şi simplă a întregii moşteniri.

II.b).2. Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca universalitate (cotă-parte de universalitate). Sunt astfel de acte:

– instrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii (art. 1.110 alin. 1 lit.a NCC). Înstrăinarea (cesiunea) drepturilor succesorale, cu titlu oneros sau gratuit, este posibilă numai pentru că, în prealabil, succesibilul a acceptat pur şi simplu moştenirea. Asemenea acte de dispoziţie implică în mod neîndoielnic intenţia succesibilului de a accepta moştenirea. Înstrăinarea are ca obiect emolumentul succesiunii, fie dreptul asupra universalităţii, fie cotaparte indiviză asupra universalităţii, după cum înstrăinătorul a moştenit întreaga universalitate sau numai o cotă-parte. Înstrăinarea nu poate avea ca obiect titlul de moştenitor (inclusiv dreptul de opţiune), deoarece “legiuitorul socoteşte că titlul de moştenitor şi facultatea de a opta constituie bunuri intransmisibile prin acte între vii”. În consecinţă, pentru a putea garanta, dacă este cazul (de exemplu, în ipoteza vanzării unei moşteniri), calitatea sa de moştenitor (art. 1.748 NCC) – nu de succesibil – înstrăinătorul trebuie să accepte moştenirea, respectiv să încheie actul de dispoziţie din care să rezulte acceptarea tacită, în termenul de opţiune succesorală, consolidând astfel în persoana sa titlul de moştenitor universal sau cu titlu universal, care să-I permită transferarea către cocontractant a moştenirii.

– renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi (art. 1.110 alin.1 lit. b NCC).

– renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi(art. 1.110 alin.1 lit.c NCC).

Prin urmare, renunţarea cu titlu oneros constituie totdeauna act de acceptare tacită, iar renunţarea cu titlu gratuit numai dacă se face în favoarea unui (unor) moştenitori determinaţi, nominalizaţi. Asemenea acte de “renunţare” – denumite renunţare in favorem – constituie, în realitate, acte de acceptare a moştenirii însoţite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale; succesibilul a putut transmite drepturile sale succesorale către unul sau mai mulţi moştenitori determinaţi – cu titlu oneros sau cu titlu gratuit – respectiv către toţi comoştenitorii fără deosebire în schimbul unui preţ (cu titlu oneros) pentru că, în prealabil, şi-a consolidat titlul de moştenitor prin acceptare ( De exemplu, în cazul în care soţul supravieţuitor, preluând mobilierul şi obiectele de uz casnic, semnează un act prin care declară că renunţă la celelalte bunuri succesorale în schimbul unei sume de bani pe care ceilalţi moştenitori se obligă să i-o plătească, devine acceptantă a moştenirii).  Astfel fiind, partea sa de moştenire va fi dobandită de beneficiarii “renunţării” nu de la defunct mortis causa, ci ca efect al actului încheiat inter vivos (cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru actul în cauză), urmând a se plăti – dacă este cazul – atât taxele de moştenire, cât şi taxele de înstrăinare prin acte între vii corespunzătoare. Rezultă că numai renunţarea pură şi simplă, numită pur abdicativă – care este impersonală şi cu titlu gratuit – constituie veritabile acte de renunţare la moştenire şi urmează a fi luate în considerare (de notarul public) ca “declaraţii de renunţare la succesiune” în conformitate cu art.73 alin.4 din Legea nr.36/1995.

II.b).3. Acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale. Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii promovarea de către succesibil a unor acţiuni în justiţie ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însuşirea calităţii de moştenitor, cum ar fi: cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, de raport a donaţiilor sau de reducţiune a liberalităţii excesive, cererea de anulare a testamentului, cererea legatarului de predare a legatului, acţiunea în revendicarea bunurilor succesorale, opoziţia la vânzarea silită a unui imobil succesoral etc. Intentarea unei acţiuni succesorale valorează acceptare chiar dacă va fi respinsă, anulată ca netimbrată, va fi urmată de desistare etc. De exemplu, respingerea acţiunii în anularea testamentului nu afectează calitatea de moştenitor legal acceptant al reclamantului. Poate constitui act de acceptare tacită a moştenirii şi participarea la proces a succesibilului în calitate de pârât, dacă – din atitudinea adoptată de el – rezultă însuşirea calităţii de moştenitor, de exemplu, “dacă s-a apărat în calitate de erede (moştenitor) în acţiunea ce i s-a intentat pentru predarea legatului”. În toate cazurile, instanţa trebuie să aprecieze dacă participarea la proces a succesibilului poate fi interpretată drept acceptare a moştenirii. De exemplu, sesizarea instanţei cu o contestaţie la executare, deoarece s-ar urmări datoriile succesorale din bunurile sale proprii, nu valorează acceptare. Potrivit art. 285 C.proc.civ., apelul introdus de un moştenitor împotriva unei hotărâri judecătoreşti în cazul decesului autorului său care a figurat ca parte în acel proces nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii, dacă din conţinutul cererii de apel nu rezultă că succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor.

II.b).4. Acte de administrare definitivă. În mod frecvent succesibilul – înainte de a-şi exercita în mod formal dreptul de opţiune succesorală – săvârşeşte diferite acte de conservare sau de administrare a patrimoniului succesoral, respectiv a bunurilor din acest patrimoniu. Astfel fiind, se pune întrebarea ce semnificaţie juridică au aceste acte din punct de vedere al exercitării dreptului de opţiune, în ce condiţii astfel de acte au semnificaţia acceptării tacite a moştenirii, bineînţeles cu condiţia să fi fost săvârşite în termenul de opţiune succesorală.

a) Legea conţine o singură precizare de principiu, indicând actele care nu au relevanţă în privinţa exercitării dreptului de opţiune, lăsând posibilitatea succesibilului de a se pronunţa în sensul dorit prin alte acte. Astfel, potrivit art. 1.110 alin.3 NCC, “Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor”. Tot astfel, alin. 4 prevede că sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii. Asemenea acte, săvârşite pentru păstrarea în bune condiţii a patrimoniului succesoral (custodiae causa), determinate de necesităţi urgente şi folositoare tuturor moştenitorilor şi care nu angajează viitorul bunurilor din moştenire, nu atacă fondul moştenirii, nu pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită a moştenirii. Astfel, de exemplu, actele de întrerupere a prescripţiei ce curge împotriva moştenirii; efectuarea formelor de publicitate imobiliară (înscrierea dobândirii de drepturi reale, proprietate, servitute, superficie, ipotecă sau privilegiu etc.); perceperea fructelor şi veniturilor curente (nu şi a productelor, de exemplu, tăierea pădurii); contractarea de reparaţii urgente la bunurile din moştenire; cererea de inventariere (şi eventual de punere sub sigiliu) a bunurilor succesorale potrivit art.1.115-1.118 NCC şi art. 71 şi urm. din Legea nr.36/1995; continuarea activităţii comerciale sau civile (curente) în cadrul unei societăţi în care era asociat cu defunctul (dacă societatea nu încetează prin moartea unuia dintre asociaţi) etc.

Nici intentarea acţiunii posesorii sau pentru evacuarea locatarului (pentru neplata chiriei, expirarea termenului etc.) nu au relevanţă în privinţa exercitării dreptului de opţiune, deoarece au caracterul unor acte de conservare sau de administrare provizorie şi nu pun în discuţie dreptul asupra lucrului, viitorul patrimoniului succesoral. Nu semnifică acceptarea tacită a moştenirii nici plata cheltuielilor de înmormântare şi a datoriilor rezultând din ultima boală a defunctului sau a micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de morală, de respect faţă de memoria lui, de pietate (pietatis causa).

b) Din prevederile art. 1.110 alin.2 NCC rezultă că actele de administrare definitivă, care nu au caracter provizoriu şi urgent, deci acelea care angajează viitorul reprezintă acte de acceptare tacită a moştenirii. Astfel, încasarea unor creanţe de la debitorii succesiunii (care nu reprezintă venituri curente); încheierea între succesibili a unei convenţii cu privire la administrarea bunurilor succesorale (deoarece priveşte situaţia viitoare a bunurilor); efectuarea de cheltuieli utile sau voluptuare (care nu au caracter necesar, dar măresc valoarea bunului, respectiv sunt făcute în scop de lux sau plăcere); locaţiunea (închirierea, arendarea) bunurilor succesorale care angajează viitorul pe o perioadă mai indelungată; plata datoriilor mai însemnate ale Precizăm însă că dacă succesibilul a plătit în calitate de codebitor (solidar sau indivizibil) sau de fidejusor ori proprietar al imobilului grevat cu ipotecă pentru garantarea datoriei, plata în sine nu are semnificaţia acceptării tacite (putea plăti ca obligat personal ori propter rem), decât dacă – în acest scop – a preluat sumele necesare din moştenire. În practica judecătorească, în mod consecvent se admite soluţia – aprobată de autori – potrivit căreia plata impozitelor (pe clădiri, terenuri, autovehicule etc.) valorează acte de acceptare tacită a moştenirii. Cu atât mai mult, plata taxelor asupra succesiunilor trebuie să fie privită ca act de acceptare.

III. Acceptarea forţată a moştenirii

Acceptarea moştenirii poate fi nu numai voluntară, dar şi forţată. Cea forţată – întalnită relativ frecvent în practică – este impusă de lege în cazul în care succesibilul (unul sau mai mulţi) a sustras sau a ascuns (tăinuit, dosit) bunuri ale moştenirii ori a ascuns o donaţie supusă raportului sau reducţiunii, cu intenţia frauduloasă de a le însuşi în exclusivitate şi de a păgubi pe comoştenitori şi/sau creditorii moştenirii. Este o excepţie de la caracterul voluntar al actului de opţiune; voinţa succesibilului se manifestă numai în săvarşirea faptelor prevăzute de lege, în urma cărora se produce de drept acceptarea moştenirii, chiar dacă asemenea consecinţe nu sunt dorite de el. Ca natură juridică, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se analizează ca acte juridice de opţiune (ca variantă de acceptare voluntară tacită), ci ca fapte juridice ilicite, deci delicate civile. Iar sancţiunea – constând în efectele speciale care se produc în urma săvârşirii acestor fapte – reprezintă pedeapsă civilă, calificare cu multiple consecinţe sub raportul condiţiilor ei de aplicare.

III.1). Condiţiile acceptării forţate. Pentru a fi în prezenţa acceptării forţate trebuie să fie întrunite mai multe condiţii.

III.1).a. Elementul obiectiv constă fie în sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimonial succesoral, fie în ascunderea unei donaţii supusă raportului sau ascunderea unei donaţii supusă reducţiunii, sustragere sau ascundere săvârşită de succesibil singur sau în participaţie cu altul (comoştenitor sau terţ). În practica judecătorească şi în literatura de specialitate noţiunile de sustragere şi ascundere sunt interpretate foarte larg, incluzând orice acte sau fapte de natură a diminua activul succesoral în dauna comoştenitorilor şi/sau creditorilor moştenirii şi în folosul succesibilului de rea-credinţă. Poate fi vorba de fapte comisive, de exemplu, ascunderea materială a unor bunuri (inclusive fructele unor bunuri), bunuri care au existat în patrimoniul succesoral, ceea ce trebuie să fie dovedit; confecţionarea şi prezentarea unui testament falsificat (care îl avantajează pe moştenitor în dauna celorlalţi) sau a unui înscris doveditor al unei creanţe nereale către succesiune etc. Printre faptele omisive sunt de reţinut: omisiunea de a trece anumite bunuri în inventar, nedeclararea unei donaţii – de exemplu, dar manual sau donaţie deghizată – raportabile (dacă este vorba de moştenitorii obligaţi la raport) sau chiar neraportabile, dar supusă reducţiunii în favoarea moştenitorilor rezervatari; nedeclararea unor datorii către moştenire etc. Având în vedere această varietate mare a faptelor, se admite că dosirea poate fi exercitată şi asupra imobilelor (de exemplu, donaţia deghizată având ca obiect un imobil). Tot astfel, se admite că fapta ilicită poate fi săvârşită nu numai după deschiderea moştenirii, dar şi înainte de această dată, eventual chiar cu complicitatea defunctului cum se întâmplă în cazul donaţiei în favoarea unuia dintre moştenitori, deghizată sub aparenţa unei vânzări pentru a se sustrage reducţiunii. În toate cazurile, sustragerea sau ascunderea presupun clandestinitatea. Dacă comoştenitorii au avut cunoştinţă de existenţa bunurilor, sancţiunile prevăzute de lege nu mai sunt aplicabile. De exemplu, dacă bunurile au fost inventariate sau, fiind cunoscute, au format obiectul unor tratative în vederea partajării pe cale amiabilă.

III.1).b. Elementul subiectiv îl reprezintă reaua-credinţă, adică intenţia frauduloasă a moştenitorului, fraudă destinată a înlătura aplicarea între moştenitori a regulilor devoluţiunii succesorale legale sau testamentare (inclusiv a regulilor privitoare la rezerva succesorală), a principiului egalităţii prin ruperea echilibrului dintre ei, ceea ce presupune existenţa unei pluralităţi de moştenitori. Subliniem că frauda succesorală trebuie să fie intenţionată, dolosivă, săvarşită cu rea-credinţă. Simpla omisiune (fie şi culpabilă) de a declara unele bunuri succesorale sau nedeclararea unor bunuri din eroare, în credinţa greşită a succesibilului că îi aparţin cu titlu de proprietate sau că trebuie să fie restituite adevăratului proprietar deponent sau comodant etc. nu atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege. Întrucât buna-credinţă se prezumă, intenţia frauduloasă trebuie să fie dovedită de comoştenitorul sau creditorul interesat. Se admite că ascunderea frauduloasă pierde acest caracter – şi deci nu poate fi invocată şi dovedită – dacă moştenitorul vinovat înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile sustrase sau ascunse înainte de descoperirea faptei ilicite săvârşite. Dacă el încetează din viaţă mai inainte, moştenitorii lui nu pot înlătura aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege prin restituirea bunurilor. În schimb, persoanele ocrotite prin aceste dispoziţii pot renunţa la aplicarea lor, normele nefiind imperative; îl pot ierta pe succesibilul vinovat sau pe moştenitorii lui, mai ales că fapta este săvârşită, cum s-ar spune, “în familie”. Având în vedere că frauda în această materie presupune intenţia de a păgubi pe comoştenitori şi/sau creditori, sancţiunile prevăzute de lege nu sunt aplicabile dacă sustragerea sau ascunderea este săvarşită de succesibilul care are drepturi succesorale exclusive asupra bunurilor în cauză, căci în această ipoteză fapta nu este păgubitoare pentru alte persoane, deci nu reprezintă o manoperă frauduloasă. În acest sens, în practica judecătorească – aprobată în literatura de specialitate – s-a stabilit că dreptul special al soţului supravieţuitor (operant în lipsă de descendenţi ai defunctului) nu se pierde dacă – în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii – el a sustras sau ascuns mobilierul sau obiectele de uz casnic, deoarece rudele defunctului cu care vine în concurs la moştenire (ascendenţi şi/sau colaterali) oricum nu au niciun drept asupra acestor bunuri şi deci nu sunt păgubiţi. Pentru acest motiv, sancţiunile în cauză nu sunt aplicabile nici în cazul legatarului cu titlu particular care sustrage sau ascunde bunuri care formează obiectul legatului şi care ii revin în exclusivitate, nefiind supuse nici reducţiunii.

III.1).c. Autorul faptei ilicite trebuie să aibă calitatea de succesibil cu vocaţie concretă la moştenire, fie ca moştenitor legal, fie ca legatar universal sau cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu intră sub incidenţa art. 1.119 NCC; dacă a însuşit bunuri care formează obiectul legatului şi care îi revin în exclusivitate nu dăunează succesorilor universali sau cu titlu universal şi nici creditorilor moştenirii faţă de care nu are calitatea de debitor; iar dacă şi-a însuşit bunuri care nu formează obiectul legatului, înseamnă că a acţionat ca orice terţ fără vocaţie succesorală (inclusiv moştenitorul legal nerezervatar exheredat, executorul testamentar etc.). Întrucât sustragerea sau ascunderea constituie, după cum am văzut, delicte civile, dispoziţiile art. 1.119 NCC devin aplicabile – fapta fiind imputabilă – numai dacă autorul faptei ilicite a avut capacitate delictuală (nu capacitate de exerciţiu) în momentul săvarşirii ei, deci a lucrat cu discernămant. Rezultă că şi în cazul minorului sau a persoanei puse sub interdicţie, dacă a săvarşit delictul civil cu discernămant, acceptarea va fi forţată. Dacă fapta ilicită a fost săvârşită cu participarea mai multor succesori universali sau cu titlu universal pentru a frauda pe ceilalţi sau pe creditori, consecinţele vor fi suportate de toţi, iar pentru restituirea către succesiune a bunurilor sustrase sau ascunse vor răspunde delictual, deci solidar.

4. Declaraţia de neacceptare provizorie

Rezerva (declaraţia) expresă de neacceptare. Dacă succesibilul încheie un act care, potrivit celor arătate, valorează acceptare tacită, nu poate anihila acest efect indirect, secundar al actului prin declaraţia expresă în act sau ulterior că nu a înţeles să-şi însuşească calitatea de moştenitor, căci, în principiu, afirmarea nu are valoare faţă de actele făcute (protestatio contra actum non valet). De exemplu, dacă succesorul vinde sau arendează terenul ce face parte din masa succesorală, acest act de dispoziţie, respectiv de administrare definitivă va avea semnificaţia acceptării tacite, chiar dacă va fi insoţit de rezerva neacceptării. De aceea, art. 1.111 NCC prevede că succesibilul care intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentică notarială. Actul pe care doreşte să-l facă succesibilul se produce în termenul de opţiune succesorală, termen în care el nu şi-a exprimat opţiunea succesorală. Ca atare, declaraţia dată în temeiul art. 1111 NCC, nu are valoarea unui act de renunţare la succesiune, ci este o măsură de protecţie a succesibilului, până la pronunţarea asupra moştenirii. Pentru că această declaraţie nu are semnificaţia unei renunţări, nu trebuie comunicată la registrele notariale prevăzute la art.  1109 NCC, fapt ce trebuie precizat în conţinutul declaraţiei.

5. Reducerea termenului de opţiune succesorală

Reducerea termenului de opţiune. Potrivit art. 1.113 NCC „(1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât termenul de un an. (2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.” Este posibil ca, de exemplu, un creditor să se fi aflat de mai multă vreme în litigiu cu cel care lasă moştenirea, iar soluţionarea cu întârziere a procesului este de natură a-i cauza creditorului prejudicii însemnate. Dacă debitorul său (paratul din proces) decedează în cursul procesului, normele de procedură civilă prevăd că procesul se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Ulterior, creditorul ar trebui să aştepte cel puţin un an pentru ca succesibilii să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală, ceea ce ar fi de natură a produce prejudicii înseminate creditorului. De aceea, legea prevede că un astfel de creditor poate sesiza instanţa de judecată printr-o cerere de chemare în judecată, căreia i se aplică procedura prevăzută de lege pentru ordonanţă preşedinţială (acordarea unor termene foarte scurte, soluţionarea litigiului de urgenţă şi cu precădere, redactarea hotărârii în cel mult 48 de ore, posibilitatea de a formula recurs în termen de 5 zile etc.), prin care solicită instanţei să îl oblige pe succesibil să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală într-un termen mai scurt de un an (de exemplu, 15 zile). Dacă succesibilul optează în sensul acceptării moştenirii, procesul va continua în contradictoriu cu acest moştenitor. Dimpotrivă, dacă succesibilul renunţă la moştenire sau nu optează în termenul stabilit de către instanţa de judecată (ceea ce se consideră a fi tot o renunţare la moştenire), creditorul va continua procesul în contradictoriu cu succesibilii acceptanţi sau, în lipsa acestora, moştenirea va fi vacantă, va reveni comunei, oraşului sau municipiului şi procesul va continua în contradictoriu cu comuna, oraşul sau municipiul. Reducerea termenului de opţiune poate fi solicitată nu numai de către creditori, dar şi de alte persoane interesate, cum ar fi legatarii (care au interesul ca moştenitorii legali să accepte moştenirea pentru a le preda legatele), comoştenitorii legali (care trebuie să justifice un interes, cum ar fi încheierea unor acte privind bunurile moştenirii şi care necesită acordul tuturor moştenitorilor).

6. Efectele acceptării

6.a) Efecte generale. Consolidarea transmiterii moştenirii şi alte efecte. Acceptarea moştenirii consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului. În toate cazurile, ca urmare a acceptării, transmisiunea moştenirii – care a operat cu titlu provizoriu ope legis din momentul deschiderii moştenirii (sub condiţia rezolutorie a renunţării) – se consolidează, devenind definitivă. Acest efect, indiferent de momentul în care se produce acceptarea (bineînţeles în cadrul termenului de opţiune succesorală), se produce retroactiv, începând din ziua deschiderii succesiunii. Prin efectul acceptării se stinge definitiv dreptul de opţiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunţa la moştenire. În privinţa suportării datoriilor şi sarcinilor moştenirii, art. 1.114 alin.(2) NCC prevede că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia. În privinţa legatarului cu titlu particular, acesta nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens; de exemplu, legatarul unei case are obligaţia să plătească o sumă de bani unei instituţii de binefacere sau pentru stingerea unei datorii a testatorului. În aceste cazuri suntem în prezenţa unui legat cu sarcină. Dacă accept legatul, legatarul este obligat să execute obligaţia impusă de testator.

b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;

c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii. În concursul dintre creditorii succesiunii (inclusiv creditorii chirografari) şi toţi legatarii, inclusiv cei cu titlu particular, primii au preferinţă fiindcă nimeni nu poate face liberalităţi (nu poate fi generos) dacă nu şi-a plătit datoriile (nemo liberalis nisi liberatus). În consecinţă, legatul cu titlu particular va fi redus în măsura necesară achitării pasivului succesoral dacă creditorii dovedesc că nu pot satisface creanţele lor din celelalte bunuri ale moştenirii. În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

6.b) Efecte speciale în cazul acceptării forţate. Efectele generale ale acceptării moştenirii se produc, potrivit celor arătate, atât în cazul acceptării voluntare, cât şi în ipoteza acceptării forţate, care se produce de drept ca urmare a sustragerii sau ascunderii de bunuri succesorale în condiţiile analizate. Pentru săvârşirea acestei fapte ilicite, legea prevede însă – drept pedeapsă civilă – următoarele:

6.b).1. Decăderea din dreptul de opţiune succesorală. Succesibilul vinovat de săvarşirea faptelor prevăzute de lege este decăzut din dreptul de a renunţa la moştenire. Mai mult decât atât, dacă a optat anterior în acest sens, decade din renunţarea la moştenire, dacă renunţarea nu a devenit irevocabilă prin acceptarea moştenirii de către alţi moştenitori. În consecinţă, el este socotit că a acceptat moştenirea.

6.b).2.Decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse. Potrivit art. 1.119 alin. 1 teza a II-a NCC, succesibilul vinovat, cu toate că păstrează calitatea de moştenitor (acceptant), nu va avea niciun drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse. Aceste bunuri vor fi dobândite de către comoştenitorul succesibilului vinovat, respectiv de comoştenitorii săi – dacă sunt mai mulţi – potrivit cotelor lor succesorale. Dacă succesibilul vinovat este moştenitor unic sau – fiind mai mulţi – cu toţi împreună au sustras sau ascuns bunurile în scopul fraudării creditorilor moştenirii, acest efect al acceptării forţate nu se produce şi nici nu ar fi în interesul creditorilor, bunurile intrând, oricum, sub incidenţa gajului lor general. Prin urmare, decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse se produce numai în raport cu comoştenitorii fraudaţi.

6.b).3.Obligaţia succesibilului de a raporta ori de a reduce donaţia ascunsă.

a) Dacă succesibilul a ascuns o donaţie supusă raportului, el va fi obligat să raporteze donaţia ascunsă, fără însă a participa la distribuirea bunului donat. De exemplu, dacă de cuius-ul are 2 copii, C1 şi C2, lasă un activ net de 800 şi i-a făcut lui C1 o donaţie raportabilă de 200 pe care acesta o ascunde, se va proceda astfel: donaţia de 200 făcută lui C1 va fi supusă raportului, dar C1 şi C2 nu vor împărţi activul net în sensul că C1 va primi 300 (păstrând şi donaţia de 200) şi C2 va primi 500 (aşa cum s-ar fi procedat dacă C1 nu ascundea donaţia raportabilă), ci C1 va beneficia de bunuri în valoare de 400, iar C2 va beneficia de bunuri în valoare de 600, deoarece C1 nu va participa la distribuirea valorii de 200 (valoarea bunului donat).

b) Dacă succesibilul a ascuns o donaţie supusă reducţiunii, el va fi obligat să reducă donaţia ascunsă, fără însă a participa la distribuirea bunului donat. De exemplu, dacă de cuius-ul are 2 copii, C1 şi C2, lasă un activ net de 100 şi i-a făcut lui C1 o donaţie neraportabilă de 700, pe care C1 nu o ascunde, se va proceda astfel: se va stabili că masa de calcul este de 800, rezerva lui C1 este de 200, rezerva lui C2 este de 200, iar cotitatea disponibilă este de 400. Donaţia făcută lui C1, fiind neraportabilă, se împută mai intâi asupra cotităţii disponibile de 400 (pe care o epiuzează), apoi asupra rezervei sale de 200 (pe care o epuizează), iar pentru 100 este supusă reducţiunii pentru că ar afecta rezerva lui C2. Înseamnă că C1 va putea păstra donaţia, dar cu condiţia să-i plătească lui C2 100, iar C2 va culege întreg activul net de 100 şi va mai primi 100 de la C1 pentru a-şi completa rezerva de 200. În schimb, dacă C1 a ascuns donaţia de 700 supusă reducţiunii pentru a împărţi în mod egal cu C2 activul net de 100, donaţia de 700 va fi redusă, iar C1 nu va participa la distribuirea bunului donat, ceea ce înseamnă că C1 va avea dreptul la doar 50 (jumătate din activul net de 100), iar copilul C2 va beneficia de 750 (750 provine din valoarea donaţiei de 700, de care C1 nu va beneficia şi care îi va reveni lui C2, la care se adaugă jumătate din activul net de 100). Este important să se reţină că donaţia supusă reducţiunii a fost ascunsă cu rea-credinţă.

6.b) 4.Suportarea pasivului succesoral. Cu toate că succesibilul vinovat – în cazul săvârşirii faptei în frauda comoştenitorilor – nu beneficiază de partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile sustrase sau ascunse, el va fi ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire care i se cuvine potrivit vocaţiei succesorale, inclusiv cu propriile sale bunuri. Legea prevede decăderea numai din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse, nu şi din obligaţia de a suporta datoriile şi sarcinile moştenirii. De exemplu, dacă unul dintre cei doi moştenitori cu vocaţie egală a ascuns bunuri (bijuterii, sume de bani etc.) reprezentând 20% din valoarea activului succesoral, el va culege 1/2 numai din restul activului (deci 40% din total), iar comoştenitorul 60 %, incluzând şi bunurile dosite. În schimb, pasivul moştenirii va fi suportat în mod egal de către cei doi moştenitori. De asemenea, deşi art. 1.114 alin. 2 NCC prevede că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, în acest caz succesibilul vinovat va răspunde, dacă va fi cazul, şi cu propriile bunuri. De exemplu, dacă activul brut al moştenirii este de 1.000, pasivul moştenirii este de 800, iar unul dintre succesibili a ascuns bunuri în valoare de 400, succesibilul inocent va primi bunuri în valoare de 700 şi va suporta pasivul pentru 400, iar succesibilul vinovat va primi bunuri în valoare de 300 şi va suporta pasivul pentru 400 (valoarea de 100 fiind acoperită din propriile bunuri, iar nu din cele moştenite).

Acest site web folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află detalii
Acceptă

Motivele pentru care să alegeți o colaborare cu Biroul Notarial Stoica S. Eduard:

  • Echipa noastră de consilieri juridici competenți are capacitatea de a prelua și instrumenta un volum generos de acte notariale.
  • Recenziile online ale clienților noștri din motorul de căutare Google Maps, ne clasează în topul celor mai bine cotate birouri notariale atât din București cât și din țară.
  • Suntem alegerea clienților pe municipiul Bucureşti potrivit publicației Şoimii Legii și de asemenea  am fost nominalizați de către firmadeincredere.ro pentru anul 2020 în topul firmelor de prestări servicii cu publicul.
  • Oferim publicului posibilitatea de a ne transmite online pe adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro sau pe formularul de contact, documentațiile necesare întocmirii actelor notariale, economisind astfel timpul clienților noștri, prezența acestora fiind necesară doar la semnarea actului în formă finală, moment în care vor aduce actele în original.
  • Obținerea unei cotații de preț se poate face prin intermediul formularului de vânzare - cumpărare.
  • Notarul Public titular a fost intervievat de către numeroase publicații de specialitate (Profit.ro, Wall-Street).
  • Notarul public se deplasează la sediile băncilor pentru semnarea actelor notariale.
  • Sediul biroului nostru notarial este ușor accesibil clienților, fiind situat în incinta clădirii de stat a palatului U.G.I.R din centrul capitalei - zona Piața Romană, la 2 minute de metrou, pe strada George Enescu nr. 27-29, sector 1.
  • Avem program de lucru cu publicul inclusiv sâmbăta, în intervalul 09:00 – 15:00.
  • Ne ocupăm de verificarea / înscrierea în Arhiva Reală de Garanții Mobiliare.
  • Programările și soluționarea procedurilor juridice sunt prioritare.
  • Locurile de parcare sunt disponibile în apropierea biroului notarial.
  • Prin delegații biroului notarial, putem obține în numele clienților documente necesare, specifice întocmirii actului notarial, de la Instituțiile abilitate (Primărie, A.N.A.F., D.I.T.L., Auditori Energetici, etc.) și diferite adrese de la Primăriile competente.
  • Clienții au posibilitatea de a achita onorariile și toate taxele notariale prin intermediul oricărui mijloc de plată (card / P.O.S., transfer bancar, numerar).

Pentru rezolvarea imediată a cerințelor dumneavoastră, alegeți modalitatea de colaborare dorită dintre următoarele:

  • PRIN EMAIL: Ne puteți scrie un e-mail pe adresa contact@notariatstoica.ro prin care să solicitați documentul notarial de care aveți nevoie (procură, declarație, contract de vânzare sau altele). Este necesar să menționați în conținutul mesajului numele complet, actul pe care îl solicitați și numărul de telefon. Colegii noștri vor prelua informațiile și vă vor contacta în cel mai scurt timp pentru o programare.
  • LA TELEFON: – Ne puteți contacta telefonic, în timpul programului de lucru de luni până sâmbătă între orele 09:00 – 17:00, la numărul +40 722 222 281, iar echipa noastră vă va spune care sunt actele necesare pentru întocmirea înscrisului solicitat. De asemenea, se va programa și o întâlnire la unul din sediile noastre din București pentru ridicarea documentelor.
  • ONLINE: – Puteți să completați formularul clientului cu datele personale, atașat în secțiunea de contact a site-ului, sau ne puteți scrie pe WhatsApp ori puteți să luați legătura cu noi, în timp real, prin intermediul chat-ului de pe site.
  • LA SEDIU: Puteți să depuneți actele pentru solicitarea unui anumit înscris la sediul biroul notarial. În funcție de complexitatea documentului cerut, acesta se va elibera pe loc sau se va stabili o întâlnire pentru eliberarea lui.

Menționăm că indiferent de modalitatea prin care doriți să ne contactați, echipa noastră vă va solicita actele necesare pentru întocmirea înscrisului, scanate sau pozate clar cu telefonul mobil, pe adresa noastră de e-mail sau pe WhatsApp, pentru scurtarea timpului de așteptare pentru eliberarea documentelor notariale. Informațiile personale sunt gestionate în conformitate cu toate politicile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal. Menționăm că, în momentul prezentării la sediul biroului pentru ridicarea procedurilor notariale, este obligatoriu să aveți la dumneavoastră toată documentația solicitată în original.