Convențiile privitoare la prescripția extinctivă

Prin dreptul la acțiune, în interpretarea art. 2500 alin 2 Noul Cod Civil, se înțelege, posibilitatea de a constrânge o anumita persoană, cu ajutorul forței publice, sa execute o anumita prestație, sa respecte o anumita situație juridica sau sa suporte orice alta sancțiune civila.

Astfel, părţile cu capacitate deplină de exerciţiu pot, în limitele dispoziţiilor legale, să încheie convenţii prin care să modifice durata termenelor de prescripţie sau cursul prescripţiei extinctive prin fixarea începutului acesteia sau prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori întrerupere a acesteia.

Această posibilitate nu va exista în cazul dreptului la acţiune care derivă din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei protecţiei consumatorilor.

Potrivit art. 2512 alin 1 Noul Cod Civil, “ Prescripția poate fi opusa numai de cel in folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, si fără a fi ținut sa producă vreun titlu contrar ori sa fi fost de bună-credinţă.” In alineatul 2 al aceluiași articol se precizează ca “Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.”

Dintre limitele impuse de lege convenţiilor asupra prescripţiei extinctive menţionăm pe aceea potrivit căreia durata termenelor de prescripţie stabilită convenţional nu poate fi mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia termenelor de prescripţie de 10 ani sau mai lungi care pot fi prelungite până la 20 de ani.

În ceea ce priveşte efectele împlinirii prescripţiei extinctive, Noul Cod Civil reia prevederile actuale potrivit cărora, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită. În cazul în care însă prestaţiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor (stabilită potrivit legii sau convenţiei), un tot unitar, dreptul la acţiune se va stinge printr-o singură prescripţie.

Totodată, în cazul creanţelor garantate cu o ipotecă, prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară.

Prescripţia extinctivă

Nu va împiedica stingerea prin compensaţie a creanţelor reciproce şi nici exercitarea dreptului de retenţie, dacă dreptul la acţiune nu era prescris în momentul la care se puteau opune creditorului aceste excepţii.  După începerea termenului de prescripţie, creditorul va putea să renunţe la beneficiul termenului deja scurs dar neîmplinit. De asemenea, se va putea renunţa şi la prescripţia deja împlinită. 

Noul Cod Civil instituie şi termenele de prescripţie aplicabile în diferite materii precum şi cauzele şi efectele suspendării şi întreruperii cursului prescripţiei. 

Astfel, dintre cauzele de întrerupere a prescripţiei menţionăm, cu titlu exemplificativ: 

• plata (chiar parţială) a datoriei, inclusiv a dobânzilor sau penalităţilor, 
• solicitarea unui termen de plată, 
• înscrierea creanţei la masa credală, 
• constituirea ca parte civilă în procesul penal, 
• în cazul unor despăgubiri datorate din oficiu, începerea urmării penale,  
• punerea în întârziere a debitorului dacă, în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere, acesta este chemat şi în judecată. 

Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil vor rămâne guvernate de legea care le-a instituit. Încălcarea limitelor stabilite de lege este sancţionată cu nulitatea absolută a respectivelor clauze.