Transmiterea pasivului succesoral

Cuprinsul pasivului succesoral

În alcătuirea pasivului moştenirii intră datoriile şi sarcinile moştenirii.

a) Prin datoriile moştenirii se înţelege acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor(contractual, delictual, legal etc.), există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori.

Nu reprezintă datorii ale moştenirii obligaţiile stinse prin moartea celui care lasă moştenirea, cum sunt obligaţiile legate de o calitate personală a defunctului (de exemplu, întreţinerea datorată în calitate de rudă sau de soţ) sau care au fost contractate intuitu personae (ca antreprenor, mandatar etc.). Aceste obligaţii nu se transmit prin moştenire, însă efectele produse în trecut sunt opozabile moştenitorilor (de exemplu, răspunderea pentru pieirea bunului predat mandatarului in vederea vânzării, răspunderea antreprenorului pentru vicii etc.)

b) Prin sarcinile moştenirii se înţelege acele obligaţii care – fără a fi existat în patrimoniul celui care lasă moştenirea – se nasc în persoana moştenitorului la deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui. Astfel sunt:
– cheltuieli de înmormântare(care nu trebuie să fie excesive), inclusiv cheltuielile efectuate de moştenitori cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor;
– cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, inclusiv taxele şi impozitele pentru bunurile din moştenire sau cheltuielile necesare pentru efectuarea procedurii succesorale;

Transmisiunea universală şi cu titlu universal

Potrivit art. 1.114 NCC şi art. 1.155 NCC, pasivul succesoral se suportă de către succesorii universali sau cu titlu universal(deci moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal), deoarece ei dobândesc prin moştenire – dacă au acceptat-o – un patrimoniu sau o fracţiune de patrimoniu, adică o universalitate care cuprinde nu numai drepturi, dar şi obligaţii (datorii şi sarcini, plata legatelor cu titlu particular care conferă legatarului calitatea de creditor al unei creanţe, etc).

Diviziunea de drept a pasivului succesoral între moştenitorii universali şi cu titlu universal proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia

Noul Cod civil (art.1.114 alin.2, art. 1.155 alin.1) consacră principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral între moştenitorii universali şi cu titlu universal, de la data deschiderii moştenirii. Legatarul cu titlu particular, în principiu, nu contribuie la plata pasivului succesoral.

Moştenitorii universali şi cu titlu universal au obligaţia de a plăti pasivul succesoral(datorii şi sarcini) proporţional cu partea succesorală ce îi revine fiecăruia. Divizarea trebuie să se facă în funcţie de partea calculată după vocaţia fiecărui moştenitor, chiar dacă folosul efectiv este mai mic sau mai mare. De exemplu, dacă defunctul are ca moştenitori legali doi copii, ei vor suporta în mod egal pasivul moştenirii, chiar dacă unul dintre ei este lipsit, cu titlu de sancţiune, de bunurile pe care le-a sustras sau le-a ascuns (art. 1.119 NCC) şi de care va beneficia comoştenitorul. Tot astfel, dacă unul dintre ei are sarcina plăţii unei datorii sau a unui legat ori dimpotrivă, beneficiază, peste partea sa succesorală, de un legat cu titlu particular. Diviziunea de drept a pasivului proporţional cu partea succesorală nu este o regulă imperativă, defunctul putând insărcina pe unul dintre moştenitori cu executarea obligaţiei, de exemplu, suportarea cheltuielilor de înmormântare.

În legătură cu diviziunea pasivului succesoral proporţional cu partea ce revine fiecărui moştenitor, se pune întrebarea cum se stabileşte această parte în cazul în care nu este stabilită sub forma unei cote-părţi din moştenire? De exemplu, legatul cu titlu universal al tuturor bunurilor mobile. În asemenea cazuri, va trebui raportată valoarea legatului la valoarea întregii moşteniri, pentru ca pasivul să fie divizat în aceeaşi proporţie.

Excepţii de la regula diviziunii de drept a pasivului succesoral proporţional cu părţile succesorale

a) Potrivit art. 1.155 alin. 2 NCC, Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moştenirii pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.” Cu toate că obligaţiile se transmit moştenitorilor divizat, dreptul de gaj general al creditorilor rămane indivizibil cât timp durează indiviziunea între moştenitori. Drept urmare, creditorii moştenirii vor putea urmări bunurile succesorale pentru întreaga datorie şi, ca atare, nu suportă riscul insolvabilităţii unora dintre moştenitori, fiind satisfăcuţi integral din preţul obţinut, neţinând seama de diviziunea între moştenitori a datoriilor. Numai dacă urmăresc patrimoniul personal al moştenitorilor sunt obligaţi să ţină seama de diviziunea de drept a pasivului succesoral.

b) Dacă obligaţia este indivizibilă – indivizibilitate naturală sau convenţională – oricare moştenitor poate fi urmărit pentru întreg (art.1.425 NCC), cu drept de regres împotriva comoştenitorilor (art.1.157 alin.1 NCC). Subliniem că numai obligaţia indivizibilă se transmite nefracţionat asupra moştenitorilor, având drept consecinţă (avantaj pentru creditor) multiplicarea debitorilor obligaţi pentru tot în caz de moarte a unuia dintre debitorii obligaţi. De exemplu, dacă două persoane au contractat o datorie indivizibilă de 200.000 de lei şi unul dintre ei moare având doi copii moştenitori, creditorul va putea urmări pentru întreaga datorie (200.000 de lei) trei persoane (în loc de două cate erau iniţial). În schimb, dacă obligaţia defunctului a fost numai solidară, fără caracter indivizibil, ea se divide de drept între moştenitori proporţional cu părţile succesorale. În exemplul dat, dacă obligaţia a fost contractată numai solidar, creditorul va putea cere de la fiecare moştenitor numai câte 100.000 de lei, solidar cu debitorul originar obligat pentru 200.000 de lei. Din această cauză, creditorii caută să stipuleze obligarea debitorilor solidar şi indivizibil. Creditorul are interesul să stipuleze indivizibilitatea chiar dacă obligaţia este asumată de un singur debitor.

c) Dacă obligaţia are ca obiect un bun individual determinat sau o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun, moştenitorul posesor va putea fi acţionat singur, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, dacă este cazul.

d) Dacă obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător.

e) Dacă unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. În acest caz, moştenitorul însărcinat cu plata datoriei poate fi urmărit singur de creditor, de regulă fără drept de regres împotriva celorlalţi. Dacă titlul din care rezultă însărcinarea este testamentul lăsat de defunct, scutirea celorlalţi moştenitori reprezintă o liberalitate, care va produce efecte numai cu condiţia să nu aducă atingere rezervei moştenitorului însărcinat, dacă este cazul. Dacă însărcinarea rezultă din titlul creanţei încheiat de cel care lasă moştenirea cu creditorul, moştenitorul solvens va avea drept de regres împotriva comoştenitorilor pentru tot ceea ce a plătit peste partea sa din pasiv. Orice clauză contrară ar fi un act asupra unei moşteniri viitoare, nul ca atare.

În sfârşit, titlul poate fi convenţia dintre moştenitori, încheiată după deschiderea moştenirii. În toate cazurile, voinţa defunctului (de exemplu, testamentul) sau voinţa comoştenitorilor poate fi invocată de creditori pentru a urmări pe unul dintre ei pentru întreaga datorie. În schimb, dacă ei n-au consimţit, pot urmări pe moştenitori potrivit diviziunii legale a pasivului succesoral.

Contribuţia moştenitorilor la datoriile plătite. Acţiuni în regres

Problema vizează raporturile dintre comoştenitori, în ipoteza în care unul(unii) dintre ei a plătit din datoriile şi sarcinile moştenirii mai mult decat partea sa. O asemenea plată peste partea contributivă din datorie, poate fi făcută de moştenitor voluntar (de exemplu, pentru a salva un bun succesoral, aflat în indiviziune, de la urmărirea creditorilor) sau ca urmare a obligaţiei juridice de a plăti peste partea sa din datorie (de exemplu, datorie indivizibilă, garantată cu ipotecă etc.). Art. 1157 alin.1 NCC prevede că moştenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.

Transmisiunea cu titlu particular

Spre deosebire de succesorii universali sau cu titlu universal, legatarii cu titlu particular, în principiu, nu contribuie la plata pasivului succesoral (art. 1.114 alin. 3 NCC); neavând vocaţie la o universalitate, nu suportă nici pasivul universalităţii respective. Numai în mod excepţional, legatarul cu titlu particular va fi obligat să contribuie la plata pasivului în următoarele ipoteze şi limite (art. 1.114 alin. 3 teza a II-a NCC):

a) Dacă testatorul a prevăzut expres plata (totală sau parţială) de către legatarul cu titlu particular a unei datorii sau sarcini, inclusiv a unui legat cu titlu particular având ca obiect o creanţă. De exemplu, legatarul unei case să plătească o sumă de bani unei instituţii de binefacere sau pentru stingerea unei datorii a testatorului. În aceste cazuri suntem în prezenţa unui legat cu sarcină. Art. 1.060 alin.1 NCC prevede că dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăşi valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor. În situaţia în care legatarul acceptă legatul este obligat să execute obligaţia impusă de testator.

b) Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă sau partea socială dintr-o societate. În aceste cazuri, legatarul răspunde pentru pasivul acestei universalităţi;

c) Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un imobil ipotecat. În acest caz, legatarul, potrivit dreptului comun în materie de ipotecă, nu este obligat personal să plătească. Dar fiind obligat propter rem, dacă plăteşte pentru a salva imobilul de urmărirea creditorului ipotecar, se subrogă în drepturile creditorului plătit (art.1.596 lit. b NCC), putând recupera, pe calea acţiunii în regres, plata făcută de la succesorii universali sau cu titlu universal, obligaţi să suporte pasivul moştenirii;

d) Dacă activul moştenirii nu acoperă pasivul, în mod indirect şi fără a fi obligat personal, legatarul va suporta consecinţele existenţei pasivului. Într-adevăr, în concursul dintre creditorii succesiunii (inclusiv creditorii chirografari) şi toţi legatarii, inclusiv cei cu titlu particular, primii au preferinţă fiindcă nimeni nu poate face liberalităţi (nu poate fi generos) dacă nu şi-a plătit (nemo liberalis nisi liberatus). În consecinţă, legatul cu titlu particular va fi redus în măsura necesară achitării pasivului succesoral dacă creditorii dovedesc că nu pot satisface creanţele lor din celelalte bunuri ale moştenirii.

În toate cazurile, acţiunea este divizibilă, chiar dacă creanţa creditorului plătit era indivizibilă, moştenitorul solvens (asemănător codebitorului solidar) putând cere de la comoştenitori partea ce fiecare din ei era obligat a plăti, însă partea moştenitorilor insolvabili se va divide între ceilalţi moştenitori, inclusiv moştenitorul solvens, proporţional cu cotele succesorale ale fiecăruia. Întrucât are ca obiect valorificarea unei creanţe, deci are caracter personal, acţiunea în regres este prescriptibilă în termenul general de prescripţie, indiferent dacă cererea se valorifică printr-o acţiune separată sau în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune care este imprescriptibilă. Se apreciază însă că posesiunea exercitată de moştenitorul solvens asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune are caracter întrerupător de prescripţie, dar numai dacă are semnificaţia recunoaşterii datoriei de către ceilalţi moştenitori.

Din cauza soluţiilor neunitare din practica judiciară, a fost promovat un recurs în interesul legii privitor la regimul juridic al cheltuielilor de înmormântare. Prin decizia nr. Decizia nr. 6 din 19 ianuarie 2009, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi au decis că “Cererile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată”. Cum posesia exercitată de către moştenitorul solvens asupra bunurilor succesorale are caracter întrerupător de prescripţie, în acest caz termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data formulării cererii de ieşire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale. Există însă situaţii când cheltuielile de înmormântare, pomeniri şi parastase au fost suportate de către un terţ străin de succesiune. Într-o astfel de ipoteză, terţul solvens le poate pretinde de la succesorii lui de cuius, în termenul general de prescripţie care curge de la data efectuării acelor cheltuieli.