Renunțarea la moștenire

Succesibilul poate opta în acest sens din varii motive, fie pentru că moştenirea este insolvabilă, pasivul depăşind activul, fie pentru a păstra o donaţie raportabilă de care a beneficiat, fie din considerente familiale sau de altă natură (pentru ca partea sa din moştenire să fie dobandită de un alt succesibil, comoştenitor sau moştenitor legal subsecvent ori legatar) etc.

Condiţii de fond şi de formă

Condiţii de fond speciale.

a) Spre deosebire de acceptarea moştenirii care, după cum am văzut, poate fi şi tacită, renunţarea nu poate fi decat expresă. Ea nu poate fi dedusă (indirect) din anumite circumstanţe de fapt. De exemplu, lăsarea bunurilor succesorale în folosinţa unor comoştenitori nu are semnificaţia renunţării la moştenire de către ceilalţi, căci renunţarea nu poate fi prezumată, ci trebuie să fie expresă. Neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în cadrul termenului de opţiune – deşi produce, practic, efecte asemănătoare (succesibilii devin străini de moştenire) – nu valorează nici ea renunţare tacită la moştenire.

b) Renunţarea la moştenire este valabilă şi produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu şi-a exercitat anterior dreptul de opţiune prin acceptare – fie şi tacită sau forţată – a moştenirii. Cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării (ea fiind irevocabilă); dacă a acceptat moştenirea „renunţarea la succesiune este lipsită de orice efect juridic asupra actului iniţial de acceptare”.

c) Reamintim că renunţarea, ca şi acceptarea, este un act juridic indivizibil; succesibilul nu poate renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul.

d) În sfârşit, precizăm că renunţarea trebuie să fie pur abdicativă (impersonală şi cu titlu gratuit); “renunţarea in favorem” reprezintă în realitate acte de acceptare a moştenirii însoţite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale, cu toate consecinţele acceptării şi transmiterii drepturilor succesorale.

Condiţii de formă.

Renunţarea la moştenire este un act juridic solemn. Potrivit art. 1.120 alin. 2 NCC, declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. De asemenea, alin. 3 al art. 1.120 prevede că pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 73 alin. 4 din Legea nr. 36/1995 şi art. 561 şi 80 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 (adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr.710/C) declaraţiile de renunţare la succesiune se fac în formă autentică şi se înscriu pentru opozabilitate în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNOS) prevăzut la art. 561. Rezultă că renunţarea trebuie să îndeplinească două condiţii de formă: una de validitate şi alta de opozabilitate.

a) Declaraţia de renunţare se face în formă autentică şi trebuie să fie dată fie în faţa notarului public, fie, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Ea se poate face la orice notar public. Declaraţia de renunţare care nu este dată în condiţiile arătate (de exemplu, este făcută printr-un înscris sub semnătură privată) este lovită de nulitate absolută. Ca urmare a nulităţii renunţării – care nu trebuie să fie confundată cu revocarea renunţării pentru care legea prevede condiţii speciale – succesibilul redobândeşte dreptul de opţiune succesorală (“care rămane intreg”), putând accepta moştenirea, aşa cum poate să-şi renunţe în condiţiile prevăzute de lege, bineînţeles în cadrul termenului de opţiune. În niciun caz nulitatea renunţării nu are semnificaţia acceptării moştenirii.

b) Declaraţia de renunţare trebuie să fie înscrisă în registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale. Regulamentul precizează că declaraţiile de renunţare la succesiune se fac în formă autentică şi se înscriu pentru opozabilitate în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNOS) prevăzut la art. 561 (art. 80 alin.1), deci este o condiţie de publicitate care nu afectează validitatea actului de renunţare.

Prezumţia de renunţare

În consecinţă, ca regulă, „Renunţarea la moştenire nu se presupune” (art. 1120 alin. 1 C. civ.). Ca excepţie de la regula de mai sus, este prezumat că a renunţat la moştenire:

Art. 1112 (1) Prezumţia de renunţare Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la Art. 1103. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul prevăzut la Art. 1103, va fi prezumat că renunţă la moştenire. (2) Prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală.

– succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul legal de un an (în acest caz, prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală);

Art. 1113  Reducerea termenului de opţiune (1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la Art. 1103 (2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.

– succesibilul care nu optează în termenul (de opţiune redus) stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire (art. 1113 alin.C. alin. 2  civ.).

Efectele renunţării

Ca urmare a renunţării în condiţiile prevăzute de lege se desfiinţează cu efect retroactiv şi – dacă declaraţia de renunţare a fost înscrisă în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale – cu opozabilitate erga omnes vocaţia succesibilului, el devenind străin de moştenire; “succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor” (art. 1.121 alin.1 NCC). De aici următoarele consecinţe:

a) Renunţătorul nu beneficiază de niciun drept succesoral, dar nici nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Partea renunţătorului – atât activul cât şi pasivul – profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea. Comoştenitorii sau moştenitorii subsecvenţi acceptanţi (indiferent că au acceptat înainte sau după momentul renunţării şi chiar dacă ar fi decedat în intervalul de timp de la deschiderea moştenirii pană la renunţare), vor dobândi patrimonial succesoral ab initio, din momentul deschiderii moştenirii, direct de la defunct (nu de la renunţător), potrivit regulilor devoluţiunii legale sau testamentare a moştenirii. Aceasta înseamnă că renunţarea va produce efecte ţinând seama, dacă va fi cazul, de ordinea claselor de moştenitori legali, de împărţirea pe tulpini sau pe linii a moştenirii, de regulile care guvernează împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi sau între soţul supravieţuitor şi clasele de moştenitori legali cu care vine în concurs, de dispoziţiile testamentare etc. De exemplu, dacă la moştenire vine soţul supravieţuitor şi doi copii ai defunctului dintre care unul renunţă, va profita numai celălalt copil; în schimb, dacă renunţă unicul descendent al defunctului, va profita şi soţul supravieţuitor care – în concurs cu clasa a II-a de moştenitori legali – va avea o cotă mai mare decat în concurs cu un moştenitor din clasa întâi;

b) În caz de deces al renunţătorului, partea din moştenire la care ar fi avut dreptul nu se transmite la proprii moştenitori, iar descendenţii lui nu vor putea veni la moştenire prin reprezentare, ci numai în nume propriu, în condiţiile prevăzute de lege;

c) Dacă renunţătorul (moştenitor obligat la raport) a beneficiat de o donaţie din partea celui care lasă moştenirea, nu va fi obligat la raport, indiferent că donaţia s-a făcut cu sau fără scutire de raport, putând păstra liberalitatea în limitele cotităţii disponibile. În mod excepţional, art. 1147 alin. 2 NCC prevede că prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În schimb, orice donaţie va fi supusă reducţiunii ca liberalitate excesivă dacă moştenitorii acceptanţi sunt rezervatari şi prin donaţia în cauză s-a încălcat rezerva lor. În acest din urmă caz, renunţătorul va fi tratat ca orice terţ beneficiar al donaţiei;

d) Drepturile reale sau de creanţă ale renunţătorului împotriva defunctului sau ale acestuia împotriva succesibilului renunţător şi care s-au stins prin consolidare sau confuziune ope legis la data deschiderii moştenirii, renasc prin efectul retroactiv al renunţării;

e) O dată cu calitatea de moştenitor, renunţătorul pierde şi beneficiul sezinei la care a avut dreptul în calitate de soţ supravieţuitor, descendent sau ascendent privilegiat.

f) Creditorii succesibilului renunţător nu au dreptul să urmărească patrimoniul succesoral. Excepţie face situaţia prevăzută de art. 1.122 NCC potrivit cu care “(1) Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. (2) Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia. “

g) Renunţătorul nu are obligaţia de a plăti taxe succesorale.

Revocarea renunţării

Cu toate că, in principiu, renunţarea la moştenire, ca şi acceptarea, este un act irevocabil, in intenţia de a se evita vacanţa succesorală, legea permite – in mod excepţional – revocarea renunţării, dar numai dacă sunt indeplinite două condiţii cumulative prevăzute de art. 1.123 NCC: să nu se fi împlinit termenul de opţiune succesorală;dacă moştenirea nu a fost acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni, cu respectarea dispoziţiilor art. 1120; revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra  acelor bunuri.

Retractarea renunţării

Condiţiile retractării. Cele două condiţii sunt:

a) Retractarea este posibilă numai cât timp, în privinţa renunţătorului, nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală. Precizăm că împlinirea termenului de opţiune trebuie să fie analizată în concret, în raport de renunţătorul retractant, iar nu automat un an de la deschiderea moştenirii, deci ţinând seama de toate regulile care guvernează regimul dreptului de opţiune succesorală (începutul curgerii termenului, suspendarea etc).Decăderea renunţătorului din dreptul de a revoca renunţarea prin indeplinirea termenului de opţiune operează de drept şi poate fi invocată de orice persoană interesată, chiar şi din oficiu.

b) Revocare este posibilă numai dacă moştenirea nu a fost acceptată până în momentul revocării de un alt succesibil, comoştenitor sau moştenitor subsecvent, cu vocaţie legală sau testamentară, universală sau cu titlu universal. Întrucât raţiunea pentru care legea admite revocarea renunţării este evitarea vacanţei succesorale, acceptarea legatului cu titlu particular de către legatar nu impiedică revocarea renunţării făcute de succesorul universal sau cu titlu universal. Mai mult decât atât, revocarea renunţării este posibilă şi în ipoteza acceptării legatului cu titlu universal, dacă vacanţa succesorală s-a menţinut pentru o cotă-parte din moştenire, iar retractantul are vocaţia să culeagă acea cotă. Prin urmare, revocarea devine imposibilă din momentul în care succesiunea nu mai este vacantă – total sau parţial – datorită acceptării ei de către moştenitorii cu vocaţie asupra universalităţii succesorale, acceptare care poate fi expresă sau tacită, făcută înainte sau după renunţarea succesibilului care ar fi voit să o retracteze, dar nu mai poate datorită faptului că moştenirea a fost “deja” (art. 1.123 NCC) – deci anterior retractării, iar nu concomitent sau ulterior – acceptată de un alt succesibil.

c) Dacă cele două condiţii arătate sunt indeplinite, succesibilul poate reveni asupra hotărârii anterioare luate, revocând renunţarea. Revocarea renunţării se poate face numai în formă autentică, la fel ca şi renunţarea. Declaraţia de revocare a renunţării se va înscrie în registrul naţional notarial, ţinut in format electronic, în care se înscriu şi renunţările la moştenire.

Efectele revocării

a) Ca urmare a revocării renunţării succesibilul devine moştenitor acceptant, bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc.

b) Ca orice act de opţiune succesorală, revocarea renunţării prin acceptare operează retroactiv, de la data deschiderii moştenirii. Efectele retroactive ale revocării nu operează însă în privinţa drepturilor dobândite de terţe persoane asupra bunurilor succesorale între momentul renunţării şi acela al revocării renunţării. Legea vizează, pe de-o parte, prescripţia – extinctivă (stingerea unei datorii faţă de succesiune) sau achizitivă (dobândirea unui imobil succesoral prin uzucapiune) – care operează oricum, nefiind influenţată de actul în sine prin care se exercită dreptul de opţiune şi, pe de altă parte, drepturile dobândite de terţi prin actele încheiate de custodele bunurilor succesorale sau de curatorul special numiţi în condiţiile art. 1.117 NCC.