Efectuarea și legalizarea traducerilor

Competența

A) Notarul public, Nu există restricții cu privire la competența teritorială.
B) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, pot efectua şi legaliza traduceri la cererea:
– persoanelor fizice sau juridice române, indiferent unde ȋşi for produce efectele ȋnscrisurile
– persoanelor fizice sau juridice străine, daca ȋnscrisurile au ca finalitate producerea de efecte juridice ȋn România, iar legile şi reglementările statului de reședință ori convențiile bilaterale nu se opun.

Procedura

Cererea poate fi făcută scris sau verbal, de către persoana interesată fără prezența traducătorului, situație ȋn care notarul legalizează semnătura traducătorului prin compararea acesteia cu specimenul de semnătură aflat ȋn evidența notarului, fie de traducător, care se prezintă personal ȋn fața notarului, semnează traducerea şi solicită notarului legalizarea semnăturii sale.

Traducerea înscrisului care se traduce trebuie prezentat notarului public ȋn una din următoarele forme:
a) Ȋn original – ȋnscris autentic sau sub semnătură privată cu dată certă, legalizare de semnătură ori certificare.
b) Ȋn copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deține originalul.

Nu se poate traduce un ȋnscris sub semnătură privată care nu are dată certă, legalizare de semnătură ori certificare.
Nu se poate legaliza semnătura interpretului şi traducătorului autorizat dacă ȋnscrisul prezentat spre traducere este ȋn copie simplă.

Notarului public i se prezintă atât ȋnscrisul tradus cât şi traducerea. Copia ȋnscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ștampilei şi semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat pe marginile alăturate la ȋmbinarea a două file.

Traducătorul care efectuează traducerea va ȋntocmi formula de certificare.
Traducătorul poate realiza traduceri şi după părți din ȋnscrisul respectiv. Traducătorul este ținut să traducă ȋnsă ȋn mod integral ceea ce i s-a prezentat.

Dacă ȋnscrisul se traduce din limba română ȋntr-o limbă străină sau din limba străină ȋn altă limbă străină, atât certificarea traducerii cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de notar se vor face şi ȋn limba străină ȋn care se face traducerea.
Ȋntreaga responsabilitate cu privire la acuratețea traducerii ȋi revine traducătorului, situația de excepție fiind aceea ȋn care notarul public efectuează traducerea.

Notarul public trebuie să verifice din punct de vedere juridic conținutul ȋnscrisului şi conformitatea acestui conținut cu legea. De asemenea notarul public va verifica respectarea normelor procedurale de ȋntocmire a traducerii.
Procedura notarială se raportează la traducere iar nu la ȋnscris. Traducerea legalizată nu are forța probantă a unei copii legalizate.

Ȋncheierea

Ȋn cazul ȋn care traducerea a fost efectuată de traducător autorizat, notarul public va ȋntocmi ȋncheierea de legalizare a semnăturii traducătorului.
Notarul public verifica:
– dacă ȋnscrisul prezentat este într-una din formele prevăzute de lege
– dacă traducătorul este autorizat conform legii şi că a semnat traducerea şi a aplicat ștampila.

Ȋn ȋncheiere se va arăta că s-au ȋndeplinit condițiile esențiale:
a) Data (anul,luna,ziua), iar la cererea părții chiar şi ora
b) Numele şi prenumele interpretului
c) Prezentarea lui in persoană
d) Calificarea actului prezentat spre traducere
e) Constatarea semnării de către traducător
Ȋn situația ȋn care interpretul şi-a depus specimenul de semnătură nu este necesară prezența acestuia ȋn fața notarului public.
Ȋn situația ȋn care din ȋnscris nu rezultă informații suficiente pentru calificarea actului tradus, notarul respinge cererea de ȋndeplinire a procedurii.
Ȋn cazul ȋn care traducerea este efectuată de notarul public, ȋncheierea notarială va cuprinde:
– toate cele incluse intr-o ȋncheiere de legalizare a semnăturii traducătorului.
– notarul public certifică exactitatea traducerii,faptul că textul prezentat a fost tradus ȋn integralitatea sa şi că prin traducere nu i s-a denaturat conținutul şi sensul.

Ȋnregistrarea şi arhivarea

Se ȋnregistrează ȋn registrul general şi primesc fiecare un număr de ȋnregistrare. Nu se înregistrează în opusul registrului general.
Arhivarea documentelor și păstrarea acestora se face în conformitate cu prevederile legale în materie de arhivare și păstrare a documentelor, pe termenul precizat în Nomenclatorul de arhivare. După expirarea termenului, actele vor fi scoase din evidență.