Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra:

  • tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ,
  • exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,
  • modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Actele necesare pentru desfacerea căsătoriei

  • Fotocopii de pe certificatele de naștere ale soților, precum și de pe actele de identitate ale acestora și, după caz, ale copiilor minori.
  • Odată cu depunerea cererii de divorț, soții vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autoritățile române, care se reține de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorț.

Soții se vor prezenta personal în fața notarului public pentru depunerea cererii de divorț, precum și ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruința în cererea de divorț și exprimarea consimțământului liber și neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei.

Prin excepție, cererea de divorț se poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură autentică (Art 376 alin 2 din Codul Civil), aceasta cuprinzând toate mențiunile necesare, potrivit legii, la depunerea cererii (inclusiv și fără a se limita la: toate aspectele referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor).

Aceasta fiind o excepție, enunțată de lege, este de strictă interpretare și aplicare.Numai la depunerea cererii o parte poate fi reprezentată de mandatar. La termenul acordat pentru soluționarea dosarului de divorț, este obligatorie prezența ambilor soți.

După înegistrarea cererii de divorț, notarul public acodă soților un termen de 30 zile pentru a reflecta asupra deciziei, termen la care va verifica, dacă următoarele condiții sunt îndeplinite cumulativ:

  • ambii soți sunt prezenți;
  • își mențin decizia de încheiere a căsătoriei;
  • s-au decis în privința modului în care se va exercita autoritatea părintească;
  • sunt de acord în privința numelui de familie pe care îl va avea fiecare după finalizarea divorțului;
  • își mențin declarațiile pe care le-au dat în momentul depunerii cererii de divorț;
  • consimțământul lor privind divorțul este liber exprimat;
  • niciuna dintre părți nu se află sub interdicție judecătorească.

Dacă soții stăruie în cererea de divorț și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat și sunt îndeplinite, cumulativ, și celelalte condiții legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei, după autentificarea acordului părinților cu privire la copiii minori (dacă soții au copii minori din căsătorie, din afara ei sau adoptați), notarul public întocmește o încheiere de admitere a cererii de divorț prin acordul părților.

Reglementări legale în procedura divorțului

Competența notarului public

Procedura divorțului prin acordul soților este de competența notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei sau a Tribunalului București, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuință comună a soților (Art 267 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 republicată).

Locul încheierii căsătoriei

Legea  nr. 76 din 24 mai 2012, actualizată, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, actualizată până la data de 19 octombrie 2014*, prevede la articolul 75:

În sensul art. 375 din Codul civil (cu referire la locul căsătoriei), în cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii căsătoriei se înţelege localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie.

Ultima locuință comună a soților

Prin ultima locuință comună se înțelege ultima locuință în care au conviețuit soții. Dovada ultimei locuințe comune se face, după caz, cu actele de identitate ale soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declarație autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte care a fost ultima locuință comună a acestora. (Art 268 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 republicată).

Ascultarea copilului

Având în vedere impactul emoțional al acestei proceduri, importanţa cuvintelor, întrebărilor adresate și rostite în prezenţa sa, a modalității de exprimare ce trebuie să fie specifică vârstei minorului, precum și faptul că ascultarea copilului reprezintă un drept, considerăm că formularea potrivită este ascultarea copilului  (în detrimentul – audierii minorului).

Notarul public va prezenta copilului situația reală într-o manieră blândă, astfel încât acesta să știe că este informat corect și că instituțiile statului sunt formate din oameni.

Termenul audiere, are un caracter dur și rigid, caracter pe care nu îl considerăm indicat sau potrivit în această procedură.

Referitor la ascultarea minorului, Codul Civil în Art.264, prevede:

În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.

Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.

Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.

Stabilirea și executarea obligației de întreținere conform Codului Civil

Art 529:

Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Art 530:

Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile.

Art 531:

Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Art 532:

Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Art 533:

Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă creditorul întreţinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreţinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă.

De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

Art. 499 Cod Civil. Obligaţia de întreţinere

  • Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
  • Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională.
  • Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
  • În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Particularități

În cazul în care la termenul acordat pentru soluționarea dosarului de divorț, nu s-a depus raportul de anchetă psihosocială și, din motive întemeiate, minorul nu a fost ascultat, la cererea ambilor soți care stăruie în cererea de divorț, se pot acorda și alte termene, numai în vederea îndeplinirii celor două condiții ( depunere raport anchetă psihosocială și/sau ascultarea minorului).

  • Toate procedurile îndeplinite în cadrul divorțului se vor desfășura în prezența ambilor soți.
  • Orice modificare a convenției inițiale se poate face printr-o convenție autentică, cu respectarea tuturor condițiilor pentru convenție (raportul de anchetă psihosocială, ascultarea minorului și acordul părinților).

Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu .

Cazuri de respingere a cererii de divorț, prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr 36/1995 republicată, conform Art. 277 :

Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorț în următoarele cazuri în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților:

  • nu are competența să soluționeze cererea de divorț;
  • unul dintre soți este pus sub interdicție;
  • unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat;
  • la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soți personal sau prin mandatar;
  • unul dintre soți sau mandatarul refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public;
  • soții refuză să dea declarațiile prevăzute de prezentul regulament;
  • soții nu se înțeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț de către fiecare dintre ei;
  • soții nu prezintă, la depunerea cererii de divorț, actul de căsătorie în original;
  • unul dintre soți se prezintă în fața notarului public la termenul de 30 de zile acordat și declară că nu mai stăruie în cererea de divorț;
  • unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț, întrucât nu s-a prezentat în fața notarului public la termenul stabilit pentru a declara că stăruie în cererea de divorț;
  • cererea a rămas fără obiect, întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă;
  • soții se împacă;
  • soții își retrag cererea de divorț;
  • soții nu se înțeleg cu privire la obligațiile pe care le au în legătură cu copiii minori sau cu privire la numele ce urmează să îl poarte după divorț;
  • înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând în acest mod.

Motivele pentru care să alegeți o colaborare cu Biroul Notarial Stoica S. Eduard:

  • Echipa noastră de consilieri juridici competenți are capacitatea de a prelua și instrumenta un volum generos de acte notariale. (Vezi echipa)
  • Recenziile online ale clienților noștri din motorul de căutare Google Maps, ne clasează în topul celor mai bine cotate birouri notariale atât din București cât și din țară.
  • Eduard S. Stoica a fost desemnat Notarul Anului în cadrul galei de REAL ESTATE 2021, acordat de “Investing in Property & Romanian Property Awards”.
  • Suntem alegerea clienților pe municipiul Bucureşti potrivit publicației Şoimii Legii și de asemenea  am fost nominalizați de către firmadeincredere.ro pentru anul 2020 în topul firmelor de prestări servicii cu publicul.
  • Oferim publicului posibilitatea de a ne transmite online pe adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro sau pe formularul de contact, documentațiile necesare întocmirii actelor notariale, economisind astfel timpul clienților noștri, prezența acestora fiind necesară doar la semnarea actului în formă finală, moment în care vor aduce actele în original.
  • Obținerea unei cotații de preț se poate face prin intermediul formularului de vânzare - cumpărare.
  • Notarul Public titular a fost intervievat de către numeroase publicații de specialitate (Profit.ro, Wall-Street).
  • Notarul public se deplasează la sediile băncilor pentru semnarea actelor notariale.
  • Sediul biroului nostru notarial este ușor accesibil clienților, fiind situat în incinta clădirii de stat a palatului U.G.I.R din centrul capitalei - zona Piața Romană, la 2 minute de metrou, pe strada George Enescu nr. 27-29, sector 1.
  • Ne ocupăm de verificarea / înscrierea în Arhiva Reală de Garanții Mobiliare.
  • Programările și soluționarea procedurilor juridice sunt prioritare.
  • Locurile de parcare sunt disponibile în apropierea biroului notarial.
  • Prin delegații biroului notarial, putem obține în numele clienților documente necesare, specifice întocmirii actului notarial, de la Instituțiile abilitate (Primărie, A.N.A.F., D.I.T.L., Auditori Energetici, etc.) și diferite adrese de la Primăriile competente.
  • Clienții au posibilitatea de a achita onorariile și toate taxele notariale prin intermediul oricărui mijloc de plată (card / P.O.S., transfer bancar, numerar).

Pentru rezolvarea imediată a actului notarial, alegeți modalitatea de colaborare dorită dintre următoarele:

  • PRIN EMAIL: Ne puteți scrie un e-mail pe adresa contact@notariatstoica.ro prin care să solicitați documentul notarial de care aveți nevoie (procură, declarație, contract de vânzare sau altele). Este necesar să menționați în conținutul mesajului numele complet, actul pe care îl solicitați și numărul de telefon. Un consilier juridic va prelua informațiile și te va contacta rapid pentru o programare.
  • LA TELEFON: – Ne puteți contacta telefonic, în timpul programului de lucru de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, la numărul +40 722 222 281, iar echipa noastră vă va spune care sunt actele necesare pentru întocmirea înscrisului solicitat. De asemenea, se va programa și o întâlnire la sediul nostru din București pentru ridicarea documentelor.
  • ONLINE: – Puteți să completați formularul clientului cu datele personale, atașat în secțiunea de contact a site-ului, sau ne puteți scrie pe WhatsApp ori puteți să luați legătura cu noi, în timp real, prin intermediul chat-ului de pe site.
  • LA SEDIU: Puteți să depuneți actele pentru solicitarea unui anumit înscris la sediul biroul notarial. În funcție de complexitatea documentului cerut, acesta se va elibera pe loc sau se va stabili o întâlnire pentru eliberarea lui.

Menționăm că indiferent de modalitatea prin care doriți să ne contactați, pentru reducerea timpului de așteptare, echipa noastră vă va solicita actele necesare pentru întocmirea înscrisului, scanate sau pozate clar cu telefonul mobil, pe adresa noastră de e-mail sau pe WhatsApp. Informațiile personale sunt gestionate în conformitate cu toate politicile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Precizăm că, la semnarea actului este obligatoriu să prezentați documentele originale (act identitate, act proprietate și orice alt act v-a fost comunicat de notariat ca fiind obligatoriu în forma originală).

Keystone - Un reper unic în Real Estate

Privilegiul de a alege servicii juridice adaptate în jurul tău:

  • Suport juridic constant, rapid și clar în toate etapele procedurale,
  • Etape de lucru dinamice și status dosar în timp real,
  • Avantajul de a lucra exclusiv cu un consilier juridic coordonat de notarul public. Astfel, legătura permanentă cu o singură persoană, ce cunoaște toate detaliile dosarului tău, este un alt element de unicitate și bună coordonare,
  • Disponibilitate de deplasare la sediul băncii,
  • Proces transparent și costuri comunicate într-o formulă completă,
  • Analiza, evaluarea riscurilor și propunerea soluțiilor exacte,
  • Decizie de achiziție bazată pe siguranța preventivă tranzacțională, prin emiterea Due Diligence Juridic.