Dreptul de opţiune succesorală

Noţiunea de opţiune succesorală

În dreptul nostru, patrimoniul succesoral nu rămâne niciun moment fără titular. Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică, legea precizează că “nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine” (art. 1.106 NCC). Prin urmare, succesibilul (Noţiunea de “succesibil” desemnează persoana care indeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală, art. 1.100 alin.2 NCC;

După exercitarea acestui drept, el îşi consolidează calitatea de moştenitor (succesor) dacă acceptă moştenirea, iar dacă renunţă la ea devine persoană străină de moştenire). Are dreptul de a alege – numit drept de opţiune succesorală – între consolidarea (confirmarea) titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii şi desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire. În acest sens, art. 1.100 NCC prevede că “Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea”.

Variante de opţiune

Potrivit legii, succesibilul – după deschiderea moştenirii – are dreptul de a alege între două posibilităţi:
a) Acceptarea moştenirii. Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

b) Renunţarea la moştenire. Prin renunţare succesibilul desfiinţează cu efect retroactiv vocaţia sa succesorală. Devenind străin de moştenire, nu răspunde de pasiv, dar nici nu beneficiază de eventualul activ. Moştenirea în întregul ei va reveni comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi. Succesibilul alege această cale dacă moştenirea este neîndoielnic insolvabilă sau dacă doreşte ca prin renunţarea sa pur abdicativă să beneficieze de moştenire alte persoane (comoştenitori sau moştenitorii subsecvenţi).

Dintre cele două posibilităţi pe care le are succesibilul, elementul principal îl constituie dreptul de a renunţa la moştenire. Astfel, dreptul de a beneficia de moştenire poate suferi anumite limitări legale; în schimb, dreptul de a renunţa la moştenire nu comportă limitări căci nimeni nu poate fi constrâns să moştenească. Nu fără temei, acceptarea moştenirii se defineşte uneori prin raportare la dreptul de a renunţa la moştenire.
Într-adevăr, prin acceptare, titularul dreptului de opţiune renunţă la dreptul de a mai putea renunţa la moştenire.

Subiectele dreptului de opţiune

Precizări prealabile. Dreptul de opţiune aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală, indiferent dacă vocaţia lor este legală sau testamentară şi fără deosebire după cum vocaţia este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. În caz de deces al titularului dreptului de opţiune înainte de a-l exercita, acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau testamentari, alături de celelalte drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire după cum opţiunea are ca obiect o moştenire legală sau testamentară, universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Urmează să vedem ce probleme se pun în legătură cu dreptul de opţiune al moştenitorilor legali sau testamentari şi dacă creditorii pot exercita sau ataca actul de opţiune.

a) Moştenitorii legali. În cadrul moştenirii legale, calitatea de subiect al dreptului de opţiune aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie generală (eventuală) la moştenire, iar nu numai celor cu vocaţie concretă (utilă). Cu alte cuvinte, dreptul de opţiune aparţine şi trebuie să fie exercitat nu numai de către succesibilii chemaţi în primul rând să moştenească (de exemplu, rudele din clasa I de moştenitori), dar şi de către succesibilii subsecvenţi (de exemplu, rude din clasa a II-a), fără să aştepte exercitarea opţiunii din partea moştenitorilor în rang preferat.

Soluţia se impune întrucât moştenitorii în rang preferat ar putea renunţa la moştenire în ultimele zile ale termenului de opţiune succesorală de un an, astfel încât succesibilii subsecvenţi, aşteptând până în acest moment, ar risca stingerea vocaţiei succesorale. Bineînţeles, dacă moştenitorul în rang preferat acceptă moştenirea, îşi consolidează titlul de moştenitor şi anihilează efectele opţiunii exercitate de moştenitorii subsecvenţi, desfiinţând drepturile succesorale ale acestora.

b) Legatarii. Dreptul de opţiune aparţine nu numai moştenitorilor legali, dar şi legatarilor, pentru că – dacă vocaţia lor este universală sau cu titlu universal – dobândirea moştenirii implică şi suportarea pasivului (art. 1.114 alin. 2 NCC), astfel încât trebuie să aibă posibilitatea de a renunţa la moştenire. Iar legatarul cu titlu particular trebuie să aibă drept de opţiune deoarece – exercitarea lui implicând aprecieri de ordin moral – nimeni nu poate fi gratificat fără voie; în plus, în condiţiile art. 1.114 alin. 3 NCC şi legatarul poate răspunde pentru pasivul moştenirii, iar dacă legatul este cu sarcină implică şi interese patrimoniale.

Pe de altă parte, numai prin exercitarea dreptului de opţiune, “notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament” şi redacta certificatul de legatar, potrivit dispoziţiilor legale (art. 79 şi 80 din Legea nr. 36/1995).Rezultă că toţi legatarii au drept de opţiune; voinţa unilaterală a testatorului nu poate constrânge niciun legatar să conserve dreptul dobândit prin moştenire şi, cu atât mai puţin, să suporte anumite obligaţii sau sarcini.

c) Dreptul creditorilor succesibilului. Se pune întrebarea dacă creditorii succesibilului neglijent pot sau nu să exercite dreptul de opţiune pe calea acţiunii oblice şi dacă pot sau nu să atace opţiunea frauduloasă pe calea acţiunii pauliene.

d) Acţiunea oblică. 1.107 NCC consacră dreptul creditorilor succesibilului de a accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor. Acceptarea moştenirii nu face decât să consolideze dobândirea care a avut loc la data deschiderii moştenirii şi de aceea şi creditorii succesibilului pot accepta moştenirea.

e) Acţiunea pauliană. Problema care se pune este aceea de a şti ce se intamplă dacă succesibilul îşi exercită dreptul de opţiune, dar o face în frauda creditorilor săi, în sensul că renunţă la o moştenire solvabilă.

Art. 1.122 NCC consacră dreptul creditorilor succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor de a cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

În această materie trebuie să fie dovedită numai frauda debitorului (succesibilului renunţător), constând în conştiinţa rezultatului păgubitor al actului faţă de creditor (prin renunţare a devenit insolvabil sau şi-a mărit starea de insolvabilitate). Întrucât renunţarea la succesiune este un act juridic unilateral, nu se poate pune problema dovedirii complicităţii la fraudă a vreunui terţ (comoştenitori, creditorii succesiunii etc.).

Acţiunea pauliană trebuie să fie intentată în cadrul termenului de prescripţie de doar 3 luni, care curge de la data la care creditorii au cunoscut renunţarea. Ca efect al acţiunii pauliene admise, actul de renunţare devine inopozabil faţă de creditorul reclamant şi în limita prejudiciului suferit de el (în limita creanţei sale). În raport cu creditorul reclamant, succesibilul debitor devine acceptant al moştenirii. Înseamnă că succesibilul debitor rămâne renunţător în raport cu ceilalţi moştenitori (inclusiv legatari) şi creditori (atât creditorii personali, cât şi creditorii moştenirii).

Prin urmare, ca efect al acţiunii pauliene, renunţarea este revocată, devenind inopozabilă numai în raport cu creditorul reclamant. Aceasta înseamnă că, de exemplu, comoştenitorii acceptanţi se vor putea întoarce împotriva renunţătorului pentru a reclama înapoierea valorii bunurilor urmărite de creditorul reclamant. Altfel, renunţătorul ar profita indirect de rezultatul revocării pauliene (micşorând pasivul propriului patrimoniu). În toate cazurile, revocarea actului de opţiune succesorală pe cale pauliană poate fi cerută numai de către creditorii titularului dreptului de opţiune, nu şi de către creditorii succesiunii sau de către legatari.