Achiziția de imobile, construcţii şi terenuri în România, de către cetățeni străini, apatrizi, precum și de către persoane juridice străine

În Ghidul cumpărătorului - Procesul de achiziție a unui imobil în România, pe care îl regăsești aici, am detaliat actele necesare cumpărătorului cetățean străin sau persoană juridică, inclusiv elementele cu privire la procura autentică (atunci când nu ai posibilitatea de a te prezenta la semnare), particularități precum și situația în care la momentul achiziției va fi necesară prezența unui traducător autorizat.

Față de cele enunțate anterior, în acest articol subliniem aspectele esențiale și prezentăm reglementările legale, privind achiziția de imobile cu sau fără restricții pentru persoanele juridice străine, cetăţeni străini, apatrizi, precum și achiziția condiționată de îndeplinirea unor cerințe speciale.

Achiziția de apartamente/construcții (fără teren aferent) nu este supusă îndeplinirii unor condiții speciale din partea  cetățenilor străini, apatrizilor și persoanelor juridice străine.

Reglementările legale condiționate sunt cele cu referire la dobândirea dreptului de proprietate asupa terenurilor și sunt regăsite în Legea nr. 312/2005 (pentru dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine).

În art. 1 alin. 2, se menționează că prevederile acesteia nu se aplică în cazul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi prin moștenire legală.

Conform prevederilor legale,  expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

  1. stat membruorice stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European;
  2. stat terț – orice alt stat decât statele membre;
  3. rezident – străinul care are drept de rezidență pe teritoriul României sau, după caz, persoana juridică străină care are cel puțin un sediu secundar pe teritoriul României, în condițiile legii;
  4. fermier care desfășoară activități independente – orice persoană fizică care desfășoară activitate agricolă sau silvică, în vederea realizării de produse agricole vegetale ori animale, precum și de depozitare și prelucrare a produselor obținute din activitatea proprie sau care desfășoară o activitate în vederea realizării de produse lemnoase și nelemnoase ale fondului forestier, așa cum sunt definite de legea în vigoare.

Ai nevoie de certitudine, nu de presupuneri

Trimite-ne situația ta la contact@notariatstoica.ro, iar noi revenim cu pașii corecți și o abordare clară. Gestionăm întregul proces cu responsabilitate și atenție la detalii.

De la data de 01.01.2012 cetăţenii statelor Uniunii europene şi ai Spaţiului economic european (state membre ale Uniunii Europene plus cele trei state ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) — Islanda, Liechtenstein și Norvegia )  pot cumpăra terenuri intravilane în România în scopul stabilirii reşedinţei secundare.

Începând cu data de 01.01.2014  societăţile comerciale străine şi cetăţenii străini membri ai Uniunii Europene şi  ai Spaţiului economic european (state membre ale Uniunii Europene plus cele trei state ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) — Islanda, Liechtenstein și Norvegia )  vor putea  dobândi şi terenuri agricole, păduri şi terenuri forestiere( cu respectarea art 5 din legea 312/2005).

In privinta cetățenilor statelor terțe, aceștia vor putea dobândi drept de proprietate numai dacă există încheiate tratate internaționale între România și acel stat.

O condiție pe care legea o prevede pentru fermieri este faptul că nu pot să schimbe destinația terenurilor agricole, pădurilor și terenurilor forestiere. Cetățenii statelor membre sau apatrizii cu domiciliul într-un stat membru îsi dovedesc calitatea de fermier care desfășoară activități independente cu documente emise/eliberate de autoritățile competente din statul membru / de proveniență. Apatrizii cu domiciliul în România fac dovada acestei calități cu atestatul eliberat în acest sens, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării.

Extras din Legea 312/2005:

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii statelor membre și persoanele juridice având naționalitatea acestor state, precum și de către apatrizii cu domiciliul într-un stat membru sau în România:

Articolul 3

Siguranță juridică, fără compromisuri

Trimite-ne documentele în avans, iar noi îți oferim o analiză completă și ne ocupăm de fiecare etapă cu atenție și rigoare. Tu ai claritate, noi ne ocupăm de execuție.

Cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români și pentru persoanele juridice române.

Articolul 4

Cetățeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum și persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislația unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reședințe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Articolul 5

(1) Cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor și terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică fermierilor care desfășoară activități independente și sunt, după caz:

  1. cetățeni ai statelor membre sau apatrizi cu domiciliul într-un stat membru, care își stabilesc reședința în România;
  2. apatrizi cu domiciliul în România.

(3) Cetățenii statelor membre sau apatrizii cu domiciliul într-un stat membru își dovedesc calitatea de fermier care desfășoară activități independente cu documente emise/eliberate de autoritățile competente din statul membru sau de proveniență. Apatrizii cu domiciliul în România fac dovada acestei calități cu atestatul eliberat, în acest sens, de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
(4) Persoanele prevăzute la alin. (2) dobândesc dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor și terenurilor forestiere în aceleași condiții cu cele aplicabile cetățenilor români, de la data aderării României la Uniunea Europeană.
(5) Destinația terenurilor agricole, pădurilor și a terenurilor forestiere nu poate fi schimbată pe durata perioadei de tranziție de către persoanele prevăzute la alin. (2).

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini, apatrizii și persoanele juridice aparținând statelor terțe:

Articolul 6

(1) Cetățeanul străin, apatridul și persoana juridică aparținând statelor terțe pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condițiile reglementate prin tratate internaționale, pe bază de reciprocitate.
(2) Cetățeanul străin, apatridul și persoana juridică aparținând statelor terțe nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiții mai favorabile decât cele aplicabile cetățeanului unui stat membru și persoanei juridice constituite în conformitate cu legislația unui stat membru.

Facebook
X
LinkedIn
WhatsApp
Threads

Fă-ți o programare la notar

Fă o programare online! Tu stabilești ziua și ora, iar noi te așteptăm la biroul notarial!

Google

Evaluări Google

4.95Star
Faces reviews

Alte articole notariale

Contractul de rentă viageră – noțiuni esențiale și rolul notarului

Contractul de rentă viageră – noțiuni esențiale și rolul notarului

Contractul de rentă viageră este o convenție prin care o persoană transmite un bun sau plătește o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să achite periodic o rentă,

Partajul de ascendent

Partajul de ascendent

Partajul de ascendent poate fi definit drept un act juridic între vii (donație) sau pentru cauza de moarte (testament) prin care ascendentul împarte între toți descendenții săi cu vocație succesorală
Transmiterea pasivului succesoral

Transmiterea pasivului succesoral

Moştenitorii universali şi cu titlu universal au obligaţia de a plăti pasivul succesoral(datorii şi sarcini) proporţional cu partea succesorală ce îi revine fiecăruia. Divizarea trebuie să se facă în funcţie

Ai nevoie de o confirmare rapidă?

Trimite-ne un email la contact@notariatstoica.ro și primești un răspuns rapid cu lista de acte, pașii și taxele aplicabile.

Solicită o consultanță

1 email/lună. Conținut util, fără spam

Primește ghiduri/actualizări notariale

Abonează-te la newsletter pentru informații clare despre acte notariale, proceduri și noutăți legislative, explicate pe înțelesul tuturor.

Formular de contact

Solicită o consultanță juridică

Trimite-ne informațiile tale și detalii despre solicitarea ta. Îți răspundem rapid cu clarificări, documentele necesare și pașii potriviți pentru situația ta.

Pentru rezolvarea imediată a actului notarial, alegeți modalitatea de colaborare dorită dintre următoarele:

  • PRIN EMAIL: Ne puteți scrie un e-mail pe adresa contact@notariatstoica.ro prin care să solicitați documentul notarial de care aveți nevoie (procură, declarație, contract de vânzare sau altele). Este necesar să menționați în conținutul mesajului numele complet, actul pe care îl solicitați și numărul de telefon. Un consilier juridic va prelua informațiile și te va contacta rapid pentru o programare.
  • LA TELEFON: Ne puteți contacta telefonic, în timpul programului de lucru de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, la numărul +40 722 222 281, iar echipa noastră vă va spune care sunt actele necesare pentru întocmirea înscrisului solicitat. De asemenea, se va programa și o întâlnire la sediul nostru din București pentru ridicarea documentelor.
  • ONLINE: Puteți să completați formularul clientului cu datele personale, atașat în secțiunea de contact a site-ului, sau ne puteți scrie pe WhatsApp ori puteți să luați legătura cu noi, în timp real, prin intermediul chat-ului de pe site.
  • LA SEDIU: Puteți să depuneți actele pentru solicitarea unui anumit înscris la sediul biroul notarial. În funcție de complexitatea documentului cerut, acesta se va elibera pe loc sau se va stabili o întâlnire pentru eliberarea lui.

Menționăm că indiferent de modalitatea prin care doriți să ne contactați, pentru reducerea timpului de așteptare, echipa noastră vă va solicita actele necesare pentru întocmirea înscrisului, scanate sau pozate clar cu telefonul mobil, pe adresa noastră de e-mail sau pe WhatsApp. Informațiile personale sunt gestionate în conformitate cu toate politicile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Precizăm că, la semnarea actului este obligatoriu să prezentați documentele originale (act identitate, act proprietate și orice alt act v-a fost comunicat de notariat ca fiind obligatoriu în forma originală).

Motivele pentru care să alegeți o colaborare cu Biroul Notarial Stoica S. Eduard:

  • Echipa noastră de consilieri juridici competenți are capacitatea de a prelua și instrumenta un volum generos de acte notariale. (Vezi echipa)
  • Recenziile online ale clienților noștri din motorul de căutare Google Maps, ne clasează în topul celor mai bine cotate birouri notariale atât din București cât și din țară.
  • Eduard S. Stoica a fost desemnat Notarul Anului în cadrul galei de REAL ESTATE 2021, acordat de “Investing in Property & Romanian Property Awards”.
  • Suntem alegerea clienților pe municipiul Bucureşti potrivit publicației Şoimii Legii și de asemenea  am fost nominalizați de către firmadeincredere.ro pentru anul 2020 în topul firmelor de prestări servicii cu publicul.
  • Oferim publicului posibilitatea de a ne transmite online pe adresa de e-mail contact@notariatstoica.ro sau pe formularul de contact, documentațiile necesare întocmirii actelor notariale, economisind astfel timpul clienților noștri, prezența acestora fiind necesară doar la semnarea actului în formă finală, moment în care vor aduce actele în original.
  • Obținerea unei cotații de preț se poate face prin intermediul formularului de vânzare – cumpărare.
  • Notarul Public titular a fost intervievat de către numeroase publicații de specialitate (Profit.roWall-Street).
  • Notarul public se deplasează la sediile băncilor pentru semnarea actelor notariale.
  • Sediul biroului nostru notarial este ușor accesibil clienților, fiind situat în incinta clădirii de stat a palatului U.G.I.R din centrul capitalei – zona Piața Romană, la 2 minute de metrou, pe strada George Enescu nr. 27-29, sector 1.
  • Ne ocupăm de verificarea / înscrierea în Arhiva Reală de Garanții Mobiliare.
  • Programările și soluționarea procedurilor juridice sunt prioritare.
  • Locurile de parcare sunt disponibile în apropierea biroului notarial.
  • Prin delegații biroului notarial, putem obține în numele clienților documente necesare, specifice întocmirii actului notarial, de la Instituțiile abilitate (Primărie, A.N.A.F., D.I.T.L., Auditori Energetici, etc.) și diferite adrese de la Primăriile competente.
  • Clienții au posibilitatea de a achita onorariile și toate taxele notariale prin intermediul oricărui mijloc de plată (card / P.O.S., transfer bancar, numerar).