Stingerea dreptului de opţiune succesorală

Termenul de opţiune succesorală

a) Natura juridică a termenului de opţiune.
Codul civil anterior califică termenul de 6 luni ca fiind un termen de prescripţie. Această calificare a fost criticată în doctrină ca fiind o inadvertenţă, dat fiind că prescripţia extinctivă presupune stingerea dreptului la acţiune în sens material, iar dreptul de opţiune succesorală nu constituie un drept la acţiune, ci un drept subiectiv care trebuie valorificat în termenul prevăzut de lege (sub sancţiunea decăderii). Cu ocazia adoptării Noului Cod civil s-a avut în vedere faptul că termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală nu este un termen de prescripţie, ci este un termen de decădere în cadrul căruia urmează să se exercite un drept potestativ. Astfel, dreptul de opţiune succesorală a fost definit ca o „prerogativă juridică care permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voinţă, să modifice o situaţie juridică incertă, după o alternativă precisă şi previzibilă”. Dreptul de opţiune succesorală este inclus în categoria drepturilor potestative. Pentru drepturile potestative esenţială este puterea pe care o are titularul lor de a interveni, prin voinţa sa unilaterală, în situaţii juridice preexistente în care sunt prezente şi interesele altor persoane decât titularul acestor drepturi. Deşi termenul de un an nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere, Noul Cod civil a prevăzut că acestui termen i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. În acest mod se poate folosi regimul juridic mai favorabil al prescripţiei extinctive, care permite suspendarea şi repunerea în temen, figuri juridice intâlnite destul de frecvent în materia dreptului de opţiune succesorală.

b)Domeniul de aplicare al termenului de opţiune.
Termenul de opţiune succesorală de un an se aplică nu numai moştenitorilor legali, dar şi legatarilor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular.

c) Data de la care curge termenul de opţiune succesorală. Calculul termenului.
Potrivit art. 1.103 alin.1 NCC, dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Orice act de acceptare sau de renunţare făcut înainte de această dată este lipsit de obiect şi reprezintă un act asupra unei succesiuni viitoare, nepermis de lege şi, ca atare, nul de drept. Astfel fiind, după deschiderea moştenirii succesibilul poate opta valabil din nou. Nici obligaţia asumată înainte de deschiderea moştenirii de a opta într-un sens sau altul (de regulă, în sensul renunţării), nulă de drept, nu anihilează dreptul succesibilului de a opta liber, indiferent de promisiunea făcută. După cum s-a stabilit în practica judecătorească şi literatura de specialitate, ceea ce interesează din punctul de vedere al începutului curgerii termenului de opţiune este data decesului, indiferent de momentul înscrierii lui în registrele de stare civilă. Termenul începe să curgă de la deschiderea moştenirii chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea celui care lasă moştenirea. Nu prezintă importanţă nici faptul că succesibilul locuieşte în altă localitate(din ţară sau chiar din străinătate) decât locul deschiderii moştenirii (ultimul domiciliu al defunctului). Nu interesează nici cunoaşterea de către succesibili a componenţei patrimoniului succesoral(existenţa unor active sau pasive descoperite după expirarea termenului de opţiune, donaţii făcute de către de cuius pentru care, eventual, se poate cere revocarea sau reducţiunea etc.).

Precizăm, de asemenea, că termenul începe să curgă de la deschiderea moştenirii faţă de toţi succesibilii, indiferent că vocaţia lor la moştenire este concretă, utilă sau numai generală, eventuală. Cu alte cuvinte, termenul de opţiune este unic şi începe să curgă de la data morţii celui care lasă moştenire nu numai pentru succesibilii chemaţi în primul rând la moştenire (moştenitori dintr-o clasă mai apropiată sau de un grad mai apropiat ori legatarul desemnat în primul rând în cadrul substituţiei vulgare), dar şi pentru succesibilii subsecvenţi (dintr-o clasă sau de un grad mai îndepărtat ori legatarul desemnat pentru cazul în care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să primească legatul). Bineînţeles, opţiunea exercitată de succesibilii subsecvenţi va produce efecte sau va rămâne ineficace, după cum succesibilii de rang preferabil vor renunţa sau vor accepta moştenirea. Regula privind începutul prescripţiei se aplică indiferent dacă succesibilul moşteneşte în nume propriu sau prin reprezentare ori prin retransmitere. În ultima ipoteză, când moartea succesibilului intervine înăuntrul termenului de opţiune, dar mai înainte de a fi optat, şi dreptul său de opţiune se retransmite – în cadrul patrimoniului său lăsat moştenire – la propriii săi moştenitori, aceştia vor putea exercita dreptul de opţiune în mod separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor (art. 1.105 alin.1 NCC).

Moştenitorul sau moştenitorii dreptului de opţiune prin retransmitere vor avea de exercitat într-un termen de un an două drepturi de opţiune succesorală: un drept cu privire la moştenirea succesibilului decedat şi, dacă acceptă această moştenire, un drept care se găseşte în patrimoniul acestuia şi pe care cel decedat nu l-a exercitat, dar l-a retransmis propriilor moştenitori. De exemplu, dacă succesibilul primei moşteniri a decedat la trei luni după deschiderea ei, moştenitorii lui vor avea la dispoziţie un termen de un an (iar nu de doar nouă luni) pentru exercitarea dreptului de opţiune retransmis (cu condiţia acceptării prealabile sau concomitente a celei de-a doua moşteniri din care face parte; în schimb, dacă au renunţat la moştenirea succesibilului, nu vor mai putea accepta prima moştenire întrucât au devenit persoane străine de moştenirea acestui succesibil decedat în care se află dreptul de opţiune succesorală privind prima moştenire). Art. 1.105 alin. 2 NCC prevede că ≪În cazul prevăzut la 1, partea succesibilului care renunţă profită celorlalţi moştenitori ai autorului său≫.

De la regula calculării termenului de opţiune din momentul deschiderii moştenirii există şi unele excepţii (art. 1.103 alin. 2 NCC):

a) În cazul copilului conceput înainte de deschiderea moştenirii, dar născut ulterior, termenul va începe să curgă pentru el de la data naşterii, deoarece numai din acest moment se va şti că s-a născut viu şi deci are capacitate succesorală, iar pe de altă parte, el este considerat că există de la concepţie numai pentru dobândirea drepturilor, nu şi pentru stingerea lor. Numai de la naştere copilul poate exercita (prin reprezentanţi) dreptul de opţiune.

b) În cazul declarării judecătoreşti a morţii celui care lasă moştenirea, termenul începe să curgă nu de la data stabilită de instanţă ca fiind aceea a morţii (şi care marchează momentul deschiderii moştenirii), ci de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărarea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată. Soluţia se explică prin faptul că “cel dispărut este socotit a fi în viaţă” (art. 53 NCC) şi numai de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă se creează condiţiile ca cei interesaţi să ia cunoştinţă de faptul decesului celui care lasă moştenirea. Până la acest moment dreptul de opţiune nu putea fi exercitat în mod valabil.

c) Termenul începe să curgă de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii.

d) Termenul începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii. Până la acel moment, persoana în cauză nu are posibilitatea exercitării dreptului de opţiune, neputând dovedi vocaţia la moştenire.

Reducerea termenului de opţiune 

Potrivit art. 1.113 NCC „(1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât termenul de un an. (2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.” Este posibil ca, de exemplu, un creditor să se fi aflat de mai multă vreme în litigiu cu cel care lasă moştenirea, iar soluţionarea cu întârziere a procesului este de natură a-i cauza creditorului prejudicii însemnate. Dacă debitorul său (paratul din proces) decedează în cursul procesului, normele de procedură civilă prevăd că procesul se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Ulterior, creditorul ar trebui să aştepte cel puţin un an pentru ca succesibilii să işi exercite dreptul de opţiune succesorală, ceea ce ar fi de natură a produce prejudicii înseminate creditorului. De aceea, legea prevede că un astfel de creditor poate sesiza instanţa de judecată printr-o cerere de chemare în judecată, căreia i se aplică procedura prevăzută de lege pentru ordonanţă preşedinţială (acordarea unor termene foarte scurte, soluţionarea litigiului de urgenţă şi cu precădere, redactarea hotărârii în cel mult 48 de ore, posibilitatea de a formula recurs în termen de 5 zile etc.), prin care solicită instanţei să il oblige pe succesibil să işi exercite dreptul de opţiune succesorală într-un termen mai scurt de un an (de exemplu, 15 zile). Dacă succesibilul optează în sensul acceptării moştenirii, procesul va continua în contradictoriu cu acest moştenitor. Dimpotrivă, dacă succesibilul renunţă la moştenire sau nu optează în termenul stabilit de către instanţa de judecată (ceea ce se consideră a fi tot o renunţare la moştenire), creditorul va continua procesul în contradictoriu cu succesibilii acceptanţi sau, în lipsa acestora, moştenirea va fi vacantă, va reveni comunei, oraşului sau municipiului şi procesul va continua în contradictoriu cu comuna, oraşul sau municipiul. Reducerea termenului de opţiune poate fi solicitată nu numai de către creditori, dar şi de alte persoane interesate, cum ar fi legatarii (care au interesul ca moştenitorii legali să accepte moştenirea pentru a le preda legatele), comoştenitorii legali (care trebuie să justifice un interes, cum ar fi încheierea unor acte privind bunurile moştenirii şi care necesită acordul tuturor moştenitorilor).

Prorogarea termenului

Potrivit art. 1.104 NCC „(1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere. (2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului în care a acceptat moştenirea.”

Astfel, pot exista situaţii în care succesibilul are anumite îndoieli cu privire la conţinutul patrimoniului succesoral şi, mai înainte de a-şi exercita dreptul de opţiune succesorală, solicit intocmirea inventarului. În acest caz este firesc ca termenul de opţiune să nu se împlinească mai devreme de 2 luni de la data la care succesibilului i se comunică procesul-verbal de inventariere, mai ales că urmare a efectuării inventarierii se poate depăşi termenul de un an. Inventarul se dispune de către notarul public, iar dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii. Potrivit art. 1.116 NCC, procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moştenirii. Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona separat. În inventar se cuprind menţiuni privind pasivul succesoral. Bunurile moştenirii care se găsesc în posesia altei personae vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află şi a motivului pentru care se găsesc acolo.

Începutul termenului de opţiune succesorală mai poate fi amânat ca urmare a unor împrejurări care constituie cauze de suspendare, dacă aceste cauze operează de la data deschiderii moştenirii, împiedicându-l pe succesibil să-şi exercite dreptul său de opţiune.

Retransmiterea dreptului de opţiune

Art. 1105: (1) Moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separate, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor. (2)În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunţă profit celorlaţi moştenitori ai autorului său.

În cazul moştenirilor succesive, când titularul dreptului de opţiune succesorală decedează înainte de a-l fi exercitat, dreptul său de opţiune se transmite moştenitorilor săi. Astfel, moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor (art. 1105 alin. 1 C. civ.). Dacă succesorii titularului nu se înţeleg între ei asupra modului de exercitare a dreptului de opţiune succesorală (unii dorind să accepte moştenirea, alţii renunţând la ea), atunci, de partea succesibilului care renunţă, vor profita ceilalţi moştenitori ai autorului său (art. 1105 alin. 2 C. civ.).În concluzie, noul Cod civil a modificat regula anterioară (, instituind  că, atunci când moştenitorii primesc o succesiune prin retransmitere dreptul de opţiune se împarte între ei, fiecare putându-l exercita separat (dar în termenul aplicabil autorului lor).Tot astfel, dacă mai multe persoane vin la moştenire prin reprezentare succesorală, fiecare are dreptul să se pronunţe asupra acceptării sau renunţării la moştenire, întrucât reprezentanţii moştenesc personal.

Aplicarea regulilor de prescriptive. Suspendarea, intreruperea şi repunerea în termen

1. Suspendarea. În privinţa termenului de opţiune poate opera suspendarea, în condiţiile dreptului comun (art. 2.532 NCC). Astfel, suspendarea operează: i) în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară; ii) în cazul în care titularul dreptului face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului; iii) în cazul în care succesibilul este împiedicat de un caz de forţă majoră să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală.

2. Întreruperea. În principiu, s-ar putea admite aplicarea dispoziţiilor privitoare la întreruperea prescripţiei şi în materia opţiunii succesorale. În fapt însă, problema întreruperii prescripţiei – cu consecinţa începerii curgerii unui nou termen de opţiune posterior întreruperii – nu se pune în această materie. Dacă succesibilul şi-a exercitat dreptul de opţiune în termen (expres sau tăcit, pe cale notarială sau judecătorească) nu începe să curgă un nou termen; dreptul de opţiune s-a “consumat”. Chiar dacă succesibilul a renunţat la moştenire şi vrea să revină asupra renunţării, o poate face – după cum vom vedea – în condiţiile prevăzute de lege, numai înăuntrul termenului de opţiune iniţial.

3. Repunerea în termen. Potrivit art. 2.522. NCC cel care din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul de opţiune poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei. Prin “motive temeinice” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi împutate unei culpe a titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore. Este vorba deci de cazuri fortuite (casus), adică împrejurări neîmputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forţa majoră (vis maior). De exemplu, ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către comoştenitori; neexercitarea de către mamă a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti (părăsirea copilului); îndrumarea greşită dată de notar, urmată de tergiversări din partea organului administraţiei locale. Considerăm că şi boala succesibilului, dacă este gravă şi de durată, poate constitui motiv temeinic de repunere în termen (iar nu forţa majoră, cum se consideră uneori, pentru că nu este cauză externă). Subliniem că repunerea în termen, care poate produce efecte şi faţă de terţi, este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. Notarii sau organele administraţiei publice nu au competenţa de a repune în termen. În schimb, potrivit art.13 din Legea nr.18/1991, moştenitorii fostului proprietar al terenului care nu-şi pot dovedi această calitate, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine, considerându-se că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei în termenul prevăzut de lege. În mod asemănător se pune problema, şi în lumina art. 5 alin.3 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, în temeiul art. 33 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, în cazul persoanelor care nu au formulat cereri în acest sens în baza legilor anterioare şi care au în acest scop un termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, precum şi în lumina Legii nr. 10/2001 (art. 4 alin. 3 prevede că „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.”)

În aceste cazuri repunerea în termen operează de drept şi nu trebuie să fie cerută instanţei judecătoreşti. În sfârşit, se pune problema ce efecte produce admiterea de către instanţă a cererii de repunere în termen. Apreciem că instanţa poate acorda un termen rezonabil pentru exercitarea dreptului de opţiune (termen care, după părerea noastră, va putea depăşi un an de la data cand au luat sfârşit împrejurările care împiedicau exercitarea dreptului de opţiune, mai ales dacă judecarea cererii de repunere în termen a implicat o perioadă mai lungă). În schimb, dacă succesibilul în cererea de repunere în termen sau în cursul soluţionării cererii declară că accept moştenirea ori natura acţiunii intentate implică voinţa succesibilului de a accepta moştenirea (de exemplu, acţiune de partaj), instanţa nu va mai acorda un termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Dar dacă voinţa succesibilului se manifestă în sensul acceptării numai după întocmirea inventarului (art. 1.104 NCC), instanţa va trebui să acorde un termen pentru întocmirea inventarului patrimoniului succesoral.

4. Efectele împlinirii termenului de opţiune succesorală. Dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune în termenul de un an, în puterea legii se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi, o dată cu acest drept, se stinge – cu efect retroactiv – şi titlul său de moştenitor; el devine străin de moştenire. Prin urmare, stingerea dreptului de opţiune atrage stingerea chiar a vocaţiei succesorale. Neexercitarea dreptului de opţiune în termenul prevăzut de lege nu se confundă însă cu renunţarea la moştenire. De exemplu, succesibilul care a pierdut termenul poate beneficia de repunerea în termen, ceea ce nu se poate admite în cazul renunţătorului. Nici repunerea de drept în termenul de acceptare (Legea nr.18/1991, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001) nu operează în cazul renunţătorului; în schimb operează în cazul celor ce nu pot dovedi acceptarea în termen a moştenirii.

Precizăm de asemenea că stingerea titlului de moştenitor, a vocaţiei succesorale, produce efecte absolute (erga omnes); poate fi invocată – ca şi renunţarea la moştenire – de către şi faţă de orice persoană interesată, cum ar fi comoştenitorii legali sau moştenitorii subsecvenţi, legatarii, creditorii sau debitorii succesiunii etc. Ea poate fi invocată şi în cadrul unor acţiuni reale; de exemplu, posesorul unui imobil succesoral, acţionat în revendicare, poate invoca excepţia de neacceptare în termen a moştenirii.